Oseminte ale basarabenilor în garaje şi beciuri din Königsberg

Osemintele mai multor ostaşi sovietici, inclusiv ale basarabenilor înrolaţi în Armata Roşie în toamna anului 1944, căzuţi în luptele de la Königsberg, ar putea putrezi prin beciuri şi garaje, fiind stocate de membrii detaşamentului de căutare „Sovesty” din Federaţia Rusă. Informaţia a fost făcută publică după un scandal cu administraţia or. Kaliningrad (anterior Könisberg), care se opune înhumării rămăşiţelor celor căzuţi în luptele din primăvara anului 1945. Membrii familiei ostaşului basarabean Nicolae Severin din Străşeni au declarat reporterului Info-Prim Neo că informaţia făcută publică de organizaţia „Sovesty” (http://www.baltinfo.ru/stories/Dostoiny-li-geroi-pogrebeniya-111948) le-a tulburat şi mai mult liniştea sufletească, neaşezată niciodată la locul ei din cauza că nu au cunoscut locul înhumării bunelului şi străbunelui lor. Într-o zi din toamna anului 1944, basarabeanul Nicolae Severin, de 43 de ani, a plecat benevol pe front, fiind cel mai vârstnic recrut din Străşeni. A murit în primăvara anului 1945, în luptele de la Königsberg, cu două zile înainte de căderea fortăreţei şi cu 32 de zile înainte de căderea Berlinului. Fiica lui Nicolae Severin, Tudora, în vârstă de 85 de ani, a declarat pentru Info-Prim Neo, că „frica pentru viaţa familiei, alimentată cu amintiri ale arestărilor, deportărilor, asasinării a câtorva sute de mii de români în anii 1940-1941”, l-au determinat pe tatăl ei să scrie cerere pentru a merge pe front în Armata Roşie. Gospodar cu două case, pământuri, animale, crâşmă, el a simţit că doar aşa va putea salva viaţa soţiei şi a celor doi copii ai săi. „Dacă rămân, aceştia ne mântuie sau înfundăm Siberia, dacă merg pe front şi mor, măcar voi veţi rămâne în viaţă”, au fost cuvintele spuse la despărţire şi rămase pentru toată viaţa în memoria familiei. Fiica lui Nicolae Severin îşi aminteşte că cei vreo sută de recruţi din Străşeni, între care era şi tatăl ei, dar şi fraţii, de 18 ani ai prietenelor ei, au fost duşi într-o noapte ploioasă pe jos la Chişinău, de unde au fost aşezaţi în camioane şi transportaţi spre Vest. „Au ajuns în Prusia şi au fost sacrificaţi împreună cu alte mii de basarabeni în ultima fază a războiului”, spune ea. Familia a primit două scrisori de la ostaşul Severin în care acesta le-a spus că se află în Prusia şi s-a interesat cum se descurcă cu gospodăria fără el. La 7 aprilie 1945, în timpul unui atac, a murit în explozia unei bombe. Acestă veste familia a aflat-o de la un consătean care a afirmat că a văzut cu ochii săi nenorocirea. „Unica fotografie a lui tata, pe care o aveam acasă, a fost înmormântată de mama în timpul prohodului. Eu îl ţin minte ca prin ceaţă, iar nepoţii lui nici nu ştiu cum arăta”, spune fiica lui Nicolae Severin, Tudora. Cetatea Königsberg a căzut la 9 aprilie 1945. Potrivit datelor Ministerului Apărării al Federaţiei Ruse, ostaşul Nicolae Severin a fost eternizat (увековечен) la Memorialul „Parcul Victoriei” din Kaliningrad. „Aceasta înseamnă că el nu este înmormântat în acel loc, că nu se cunoaşte locul înhumări, şi de acum încolo ne va măcina frica pentru faptul că osemintele lui nu au cunoscut odihna cea de veci până acum şi nu putem face nimic pentru el”, a spus Tudora Severin. Istoricul Veaceslav Stăvilă a afirmat recent că în ultimele trei luni până la căderea Berlinului - februarie-mai 1945 - şi-au pierdut viaţa 54.618 de basarabeni înrolaţi în Armata Roşie în toamna anului 1944. [Comentariul istoricului Mihai Taşcă pentru Info-Prim Neo:] „Cu regret, nici peste 65 de ani, nu se cunoaşte cu exactitate numărul basarabenilor care au fost pe front atât din partea României, cât şi a URSS, nu se cunoaşte locul de veci al celor care au căzuţi, iar în multe cazuri nu se cunoaşte dacă au fost înhumaţi. Fenomenul osemintelor neînhumate cunoaşte proporţii destul de mari şi aceasta se referă şi la pământenii noştri înrolaţi în ultima fază a celui de-al doilea război mondial. În sensul acesta întreaga societate nu ne putem considera cu sufletul împăcat, or, un război se consideră încheiat doar după ce este înhumat ultimul soldat. În general, înclinăm să credem că în acea perioadă au murit pe front mulţi compatrioţi de-ai noştri care, în alte condiţii, puteau rămâne în viaţă. Aceasta pentru că basarabenii, care nu cunoşteau limba rusă şi nu erau instruiţi înainte de a fi duşi pe front, au fost folosiţi în multe cazuri drept carne de tun în cele mai primejdioase sectoare ale războiului. Mulţi dintre ei şi-au găsit moartea la asaltul fortăreţei Königsberg şi al cetăţii Pillau - ultimul punct de reper al naziştilor în Prusia Orientală. O parte dintre istoricii de la noi cred că a existat un interes din partea autorităţilor sovietice de a nimici populaţia de sex masculin din spaţiul pruto-nistrean. În principiu, autorităţile sovietice i-au mobilizat pe basarabeni în pofida faptului că aceştia deţineau cetăţenia statului român şi că existau convenţii internaţionale care interziceau mobilizările în teritoriile ocupate. Cazul soldatului Nicolae Severin demonstrează că nu avem dreptul să uităm măcar un nume al celor care au luptat pe front. În calitate de membru al Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova voi promova includerea în Raportul final al Comisiei a propunerii privind iniţierea unei campanii de identificare şi înhumare a tuturor basarabenilor căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial”.