Măsurile de sprijinire a comemorării Holocaustului și a educației în acest domeniu în Moldova au fost încurajate de reprezentantul personal al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE din partea Austriei privind combaterea antisemitismului, rabinul Andrew Baker.
În prima sa vizită oficială în Moldova, rabinul Baker, a avut întrevederi cu reprezentanții Guvernului și ai Comunității Evreiești. Interlocutorii au discutat măsurile de consolidare a comemorării și studierii Holocaustului în Moldova, precum și de combatere a antisemitismului, intoleranței și a crimelor motivate de ură, transmite IPN.
Prim-ministrul Pavel Filip a menționat că Republica Moldova este o țară multietnică, iar toleranța este cea mai de valoare calitate. „Trebuie să educăm și în continuare societatea în acest spirit. Reprezentanții comunității evreiești trebuie să se simtă bine și în siguranță în țara noastră”, a remarcat șeful executivului.
La rândul său, Andrew Baker, a lăudat realizarea recentă a Republicii Moldova, care a devenit al 34-lea stat participant al OSCE, care marchează Ziua comemorării Holocaustului. La fel, a fost salutată adoptarea de către Guvern a raportului Comisiei internaționale prezidate de Elie Wiesel, dar și adoptarea Planului de promovare a comemorării Holocaustului și a educației în acest sens în Moldova.
Rabinul Baker a fost încurajat și de planurile de a organiza o sesiune specială a legislativului în Ziua comemorării Holocaustului în 2018 și a salutat inițiativa Ministerului Culturii privind crearea la Chișinău a muzeului istoriei evreilor. „Toate aceste activități vor constitui pași vitali pentru a ne asigura împotriva repetării evenimentelor teribile care au avut loc aici, în Moldova, și pentru a garanta stabilitatea comunității evreiești a țării pe termen lung”, a menționat Andrew Baker.
Vizita rabinul Baker este o continuare a eforturilor Misiunii OSCE în Moldova și Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului de sprijinire a autorităților în ceea ce privește sensibilizarea și sporirea cunoașterii despre Holocaust în Moldova. În acest scop, în octombrie 2016, OSCE a reunit reprezentanți ai Guvernului și ai societății civile ca acestea să elaboreze măsuri de consolidare a comemorării Holocaustului și a educației în acest domeniu în Moldova.