OSCE salută stabilirea principiilor de negocieri oficiale
https://www.ipn.md/ro/osce-saluta-stabilirea-principiilor-de-negocieri-oficiale-7965_997213.html
Preşedinţia OSCE salută înţelegerea privind principiile, procedurile şi agenda negocierilor pentru reglementarea transnistreană, care s-a stabilit în cadrul celei de-a treia rundă de negocieri în formatul „5+2”. Întrunirea a avut loc timp de două zile la Viena, Austria, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al OSCE.
Reprezentantul special pentru reglementarea conflictului transnistrean al preşedintelui în exerciţiu, Erwan Fouéré, apreciază că părţile au dat dovadă de voinţa politică necesară şi de spirit pozitiv în vederea atingerii unui consens cu privire la aceste probleme foarte importante. „Îndemn participanţii să consolideze rezultatele atinse aici pentru a înregistra progrese în continuare întru o reglementare politică complexă”, spune Erwan Fouéré.
Formatul 5+2 include reprezentanţi ai părţilor, mediatorii şi observatorii în procesul de negocieri – Moldova, Transnistria, OSCE şi Federaţia Rusă, Ucraina, SUA şi UE. Negocierile oficiale au fost reluate în luna noiembrie 2011 după o pauză de aproape şase ani.