logo

OSCE: Chişinăul şi Tiraspolul trebuie să se întâlnească în formatul 1+1


https://www.ipn.md/ro/osce-chisinaul-si-tiraspolul-trebuie-sa-se-intalneasca-in-formatul-11-7965_1025529.html

Primul pas care trebuie întreprins acum în reglementarea transnistreană este relansarea întâlnirilor grupurilor de lucru şi a negociatorilor politici în formatul 1+1. Declaraţia a fost făcută de reprezentantul special al Preşedinţiei în exerciţiu a OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Cord Meier-Klodt. Ambasadorul OSCE a menţionat că a primit asigurări de la autorităţile de la Chişinău şi cele de la Tiraspol că întâlnirea în formatul de negocieri 1+1 va avea loc în viitorul apropiat, transmite IPN.

„Autorităţile de la Chişinău şi Tiraspol şi-au manifestat disponibilitatea imediată de a se întâlni. Ambele părţi au comunicat că nu doresc să piardă timpul. Deocamdată, nu există un termen concret, dar în opinia mea, acest lucru trebuie să se întâmple săptămâna viitoare şi sper că aşa va fi”, a declarat Cord Meier-Klodt într-o conferinţă de totalizare a vizitei în Republica Moldova.

Ambasadorul OSCE a menţionat că unul dintre obiectivele primei vizite în Moldova a fost să contureze progresul în reglementarea transnistreană ca una dintre priorităţile preşedinţiei în exerciţiu a Germaniei în OSCE. De asemenea, să prezinte părţilor foaia de parcurs şi să stabilească cum poate fi aceasta implementată pentru a obţine un progres. „Am fost mulţumit de ceea ce am auzit la Chişinău şi la Tiraspol. Am auzit un devotament ferm din partea Guvernului Moldovei şi din partea administraţiei de la Tiraspol privind avansarea şi implicarea în acest proces”, a notat oficialul.

Potrivit reprezentantului OSCE, autorităţile şi-au arătat disponibilitatea de a consolida capacităţile Biroului pentru Reintegrare şi intensificarea activităţii acestuia. „Devotamentul autorităţilor de la Chişinău a cuprins declaraţia clară privind găsirea soluţiei care ar veni cu un statut special al Transnistriei în cadrul Republicii Moldova. De asemenea, în Transnistria am auzit despre pregătirea părţii pentru relansarea imediată a procesului de negocieri fără nicio precondiţie şi cât mai rapid”, a declarat Cord Meier-Klodt.

Ambasadorul Cord Meier-Klodt, se află într-o vizită în Republica Moldova începând cu 15 februarie. În cadrul acestei vizite diplomatul s-a întâlnit cu reprezentanţii autorităilor de la Chişinău, dar şi cu cei ai administraţiei de la Tiraspol.