logo

OSC din Moldova ratează finanţări din cauza managementului necalitativ, consultant


https://www.ipn.md/ro/osc-din-moldova-rateaza-finantari-din-cauza-managementului-necalitativ-consultan-7967_1005986.html

Organizaţiile societăţii civile (OSC) din Republica Moldova nu ştiu cum să-şi dirijeze activitatea, fapt ce scade din credibilitatea acestora şi duce la pierderi de proiecte şi ratări de investiţii. Situaţia nu va putea fi depăşită fără un management intern de calitate. Despre aceasta au discutat participanţii la o masă rotundă privind managementul organizaţional în OSC, transmite IPN.

Tatiana Ţarelunga, consultant în buna guvernare şi managementul proiectelor în cadrul Centrului de Instruire şi Consultanţă Organizaţională,  a specificat că în ţară activează un număr semnificativ de organizaţii ale societăţii civile care au proceduri manageriale eficiente doar pe hârtie, iar altele habar nu au de nişte rigori şi politici de guvernare organizaţională corectă. „Sunt şi organizaţii care se bazează pe un management intern dezvoltat, au proceduri manageriale bine puse la punct. Cel mai des aceste organizaţii au fondatori internaţionali, care au implementat propria experienţă în ţara noastră”, a menţionat Tatiana Ţarelunga.

Potrivit consultantului, OSC trebuie să ţină cont de separarea organizaţională şi munca în echipă. „Nu poate o organizaţie să aibă succes dacă nu are o bună guvernare, în care există sisteme, control financiar şi transparenţă”, a spus Tatiana Ţarelunga.

Angela Vacaru, coordonator training şi manager de granturi în cadrul FHI 360, a spus că succesul unui OSC nu depinde doar de perioada de experienţă, ci în mare parte de o bună guvernare şi un management corect.

Reprezentanta USAID, Ina Pâslaru, a spus că OSC ar avea de muncit şi la capitolul guvernare. „Mulţi dintre donatori verifică organizaţia. Donatorii cunosc toate detaliile, cunosc sistemul vostru intern, chiar dacă vă pare că nu ştiu nimic. Trebuie să aveţi credibilitate, altfel nu veţi primi susţinerea lor. Dacă odată organizaţia a dat-o în bară, alţi finanţatori nu vor avea încredere în acea organizaţie. Este în interesul vostru să aveţi o bună guvernare şi să fiţi credibili”, a spus reprezentanta USAID.

Directorul de program FHI 360, Anatol Beleac, crede că OSC din ţară nu sunt de fiecare dată transparente şi pretind că ar avea o bună guvernare doar în faţa finanţatorilor, iar coordonatoarea de proiecte a Centrului pentru Reabilitare a Familiei, Lilia Stalov, a remarcat că OSC lucrează pentru oameni, aşa că o bună politică de activitate şi transparenţă este un punct esenţial în activitatea acestora.

Masa rotundă a fost organizată în cadrul Programul Consolidarea Societăţii Civile în Moldova, implementat de Centrul de Instruire şi Consultanţă Organizaţională, elaborat şi finanţat de FHI 360 şi USAID. Masa rotundă va continua pe 19 iunie în Bălţi şi pe 26 iunie la Cahul.