Orientarea profesională se „învaţă” la AIESEC
https://www.ipn.md/ro/orientarea-profesionala-se-invata-la-aiesec-7967_988830.html
AIESEC Chişinău îşi anunţă disponibilitatea de a ajuta elevii claselor 11-12 în probleme de orientare profesională şi dezvoltarea personală. În acest scop, organizaţia studenţească a lansat proiectul educaţional „Up Great”. În cadrul acestuia, orientarea profesională va fi promovată printr-un set de training-uri, astfel ca tinerii să înţeleagă importanţa unei alegeri corecte a carierei, depăşind barierele de comunicare şi cele socio-emoţionale, transmite Info-Prim Neo.
„Această ediţie a proiectului UpGreat este deosebită pentru că se axează pe orientarea profesională, ceea ce nu a fost în ediţia anterioară din toamnă, care a fost bazată doar pe dezvoltarea imaginii personale. Vom folosi şi serviciile psihologilor ca un instrument orientativ adiţional şi facultativ”, a menţionat preşedintele proiectului, Mihaela Babici, în cadrul unei conferinţe de presă.
Startul procesului de aplicare la proiect a fost dat pe 5 martie şi va dura până pe 17 martie. În urma selecţiei, vor fi aleşi 90 de participanţi, care vor avea posibilitatea de a beneficia de serviciile proiectului.
„Vrem ca la sfârşit cei 90 de elevi, care vor participa la acest proiect, să aibă o orientare foarte clară în ceea ce priveşte cariera şi vrem să rezolvăm confuzia creată de alegerea unei specialităţi sau a unei facultăţi. La momentul actual, cele mai în vogă specialităţi sunt jurnalismul, dreptul şi economia, iar noi vrem să orientăm elevii spre ceva ce le place, ceva care le aduce satisfacţie, nu să-şi aleagă meseria fiind influenţaţi de alţi factori”, a menţionat Anastasia Vasilachi, membră AIESEC.
Potrivit lui Ion Guţu, membru al AIESEC, selectarea participanţilor se va axa, în primul rând, pe motivaţie şi seriozitate, participanţii fiind repartizaţi în trei grupe a cate 30 de elevi.
„Ceea ce fac AIESEC, demonstrează că se poate face ceva şi pe timp de criză. Ei modelează economia reală de la noi din ţară, ştiu să dezvolte parteneriate”, a spus Ion Nicorici, reprezentant al brandului „Aqua UniQa”, partenerul oficial AIESEC în cadrul proiectului.
La acest proiect se pot înscrie elevi din toate raioanele ţării.
AIESEC este Liderul Global în Dezvoltarea Tinerilor, cea mai mare organizaţie de tineri din lume. La moment, este prezentă în peste 110 ţări, inclusiv în Moldova.