logo

Organizații ale societății civile cer Parlamentului să renunțe la promovarea votului uninominal și să abordeze problemele reale ale sistemului electoral


https://www.ipn.md/ro/organizatii-ale-societatii-civile-cer-parlamentului-sa-renunte-la-promovarea-vot-7542_1065675.html

DECLARAȚIE

 

Subiect:        Un grup de organizații ale societății civile reiterează solicitarea către Parlament să  urgenteze promovarea modificărilor la legislația electorală conform adreselor Curții Constituționale și recomandărilor misiunilor de observare a alegerilor
 

5 aprilie 2017

Solicităm Parlamentului să urgenteze procedurile de modificare a legislației electorale în strictă conformitate cu adresele Curții Constituționale și recomandările misiunilor locale și internaționale de observare a alegerilor.

Problemelor reale și urgente din sistemul electoral au fost semnalate în hotărârea Curții Constituționale din 13 decembrie 2016 (validarea alegerilor prezidențiale) și recomandările misiunilor locale și internaționale de observare a alegerilor din 2014, 2015 și 2016. Acestea includ, dar nu se limitează la, finanţarea partidelor, modul de examinare a contestațiilor privind organizarea și desfășurarea alegerilor, mecanismul de votare în străinătate (votul diasporei), reflectarea campaniei electorale în mass-media, implicarea cultelor religioase în procesul electoral, asigurarea drepturilor electorale ale persoanelor cu dizabilități și asigurarea oportunităților egale pentru concurenții electorali. La 2 februarie 2017, 18 organizații non-guvernamentale au solicitat Preşedintelui Parlamentului crearea unui grup de lucru pentru modificarea cadrului legal conform adreselor Curții Constituționale și recomandărilor misiunilor de observare a alegerilor. Grupul de lucru nu a fost creat nici până azi, în schimb a fost înregistrat un proiect de lege care bulversează sistemul electoral dar nu răspunde în mod adecvat la nicio problemă reală (proiectul de lege nr. 60, care prevede schimbarea modului de alegere a deputaţilor în Parlament și anume propune alegerea celor 101 deputaţi în circumscripții uninominale şi nu în baza listelor de partid, cum este la moment).

La dezbaterea din 31 martie 2017, mai mulți reprezentanți ai societății civile au semnalat problemele fundamentale și lipsa oportunității modificării sistemului electoral până nu sunt soluționate problemele urgente din legislația electorală. A fost solicitată retragerea proiectului nr. 60 și focusarea pe modificările urgente. Conform celor mai bune practici europene, pentru a evita orice dubii de oportunism și favoritism a partidelor de la guvernare, sistemul electorat nu poate fi schimbat pentru următorul scrutin. Din acest motiv, am propus discutarea oportunității modificării sistemului electoral doar după efectuarea unor analize de rigoare, cu orientarea pentru alegerile parlamentare din 2022.

Cu regret, nu există o claritate din partea organizatorilor acestor dezbateri dacă opiniile și argumentele prezentate au fost luate în considerație de autori, în special având în vedere că astăzi vor continuă dezbaterile pe aspecte tehnice ale proiectului de lege nr. 60 şi ei refuză să discute despre problemele urgente din domeniul electoral. Mai mult decât atât, unele surse mass-media afiliate inițiatorilor proiectului de lege au prezentat intervențiile colegilor din societate civilă de la dezbaterea din 31 martie 2017 de o manieră distorsionată și incompletă, manipulând în continuare opinia publică.  

În acest context, reiterăm deschiderea de a colabora cu Parlamentul la îmbunătățirea legislației electorale și solicităm respectuos:

  1. Parlamentului Republicii Moldova – crearea urgentă a unui grup de lucru pentru modificarea Codului Electoral și a legislației electorale în conformitate cu adresele Curții Constituționale și a recomandărilor misiunilor locale și internaționale de observare a alegerilor din 2014, 2015 și 2016;
  2. Autorilor proiectului de lege nr. 60 - retragerea proiectului de lege nr. 60. Iar în cazul în care se insistă pe modificarea sistemului electoral, inițierea unor dezbateri complexe cu efectuarea studiilor și analizelor de rigoare, cu implicarea experților credibili, independenți și echidistanți, care să fundamenteze necesitatea reformei sistemului electoral în baza unui model optim pentru sistemul de drept și regimul politic al Republicii Moldova. Un nou sistem de alegere a Parlamentului poate fi aplicat doar pentru alegerile din 2022;
  3. Instituțiilor mass-media – respectarea normelor deontologice de jurnalism și reflectarea corectă și echidistantă a dezbaterilor legate de modificarea legislației electorale.

 

Semnatari:

A.O. Comunitatea ”WatchDog.MD”
Asociația Presei Independente (API)
Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD)
Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM)
Centrul de Politici și Reforme (CPR)
Institutul de Politici Publice (IPP)
Promo-LEX
Transparency International - Moldova
 


DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenţia de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea şi esenţa conţinutului comunicatului, prezentat spre publicare şi/sau distribuire