logo

Organizația teritorială Ștefan Vodă condamnă atacurile la adresa PPPDA


https://www.ipn.md/ro/organizatia-teritoriala-stefan-voda-condamna-atacurile-la-adresa-pppda-7965_1032616.html

Liderii Organizației teritoriale Ştefan Vodă condamnă atacurile, pe care le numesc denigratoare, la adresa Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr. Potrivit lor, recent mai multe surse media au difuzat o știre despre reținerea unei persoane prinse în stare de ebrietate la volan, prezentând-o drept membru al PPPDA. Aceștia afirmă că persoana vizată nu este și nici nu a fost vreodată membru al partidului.

„Suntem aici nu pentru a ne justifica, dar pentru a le întoarce palma canalelor de televiziune din holdingul lui Plahotniuc (președintele Partidului Democrat, n.r.), care au încercat în mod rușinos, fără justificări, să arunce cu murdărie asupra Organizației teritoriale din Ștefan Vodă a Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr”, a declarat președinta organizației, Olga Ceapchi, într-o conferință de presă la IPN.

Ea a menționat că, în calitate de președintă a organizației din teritoriu, nu a fost contactată pentru a confirma sau infirma apartenența persoanei în cauză la formațiune. Mai mult, femeia consideră că această informație a fost difuzată intenționat în ajunul congresului PPPDA, cu intenția de a denigra formațiunea și membrii ei. „În acest context, insist ca aceste canale din holdingul lui Plahotniuc, care furnizează publicului larg informații mincinoase, neveridice, să-și ceară scuze pentru calomniere”, a spus Olga Ceapchi.

Nicolae Rusu, secretarul Organizației teritoriale, a declarat că în ultima perioadă a fost pornită o campanie de denigrare împotriva formațiunii. În opinia sa, și această informație difuzată este una denigratoare, iar mijloacele de informare în masă care au difuzat-o trebuie să prezinte scuze publice membrilor și simpatizanților PPPDA.