logo

Organizația Internațională a Muncii oferă Moldovei 150 de mii dolari pentru două programe


https://www.ipn.md/ro/organizatia-internationala-a-muncii-ofera-moldovei-150-de-mii-7967_1066675.html

Organizația Internațională a Muncii oferă Republicii Moldova 150 de mii dolari pentru pilotarea a două programe de subvenționare a angajatorilor care vor crea sau adapta un loc de muncă pentru persoane cu dizabilități sau din alte grupuri social vulnerabile. Programele au fost prezentate astăzi, 8 iulie, într-o conferință de presă.

Solicitată de IPN, directorul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, Raisa Dogaru, a declarat, că prevederile Legii cu privire la promovarea ocupării forței de muncă și asigurarea de șomaj, care au intrat în vigoare la 10 februarie anul curent, nu au putut fi implementate până acum deoarece nu au fost prevăzuți bani în bugetul de stat. Cu sprijinul ILO, cele două programe de subvenționare vor fi pilotate timp de șase luni în municipiile Chișinău și Bălți și în raioanele Cahul, Strășeni, Orhei și Hâncești.

Programul vizează persoanele cu dizabilități, cele eliberate din locurile de detenție, care luptă cu consumul de substanțe nocive, victimele traficului de ființe umane, ale violenței în familie. Beneficiari ai programelor vor fi în jur de 135 de persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani.

Legea prevede că angajatorii care vor crea sau adapta un loc de muncă pentru persoane cu dizabilități vor beneficia de compensarea a 50% din costurile suportate. Agenții economici care vor angaja șomeri din grupurile vulnerabile vor primi subvenții lunare egale cu 30% din salariul mediu lunar pe economie pentru anul precedent, timp de șase luni, pentru fiecare șomer angajat.