Opoziţia transnistreană cere demisia conducerii regiunii
https://www.ipn.md/ro/opozitia-transnistreana-cere-demisia-conducerii-regiunii-7965_969694.html
Participanţii la un miting de protest din regiunea transnistreană au adoptat o rezoluţie prin care cer demisia liderului Igor Smirnov şi a cabinetului de miniştri din regiune, precum şi anunţarea alegerilor noi în parlamentul transnistrean, transmite corespondentul Info-Prim Neo.
Acţiunea a avut loc sâmbătă, 17 mai, fiind organizată de comunişti şi social-democraţi. La miting au participat circa 3 mii de oameni. Aceştia au protestat împotriva sărăciei, nivelului scăzut al salariilor şi pensiilor. Liderul Partidului Comunist al Transnistriei, Oleg Horjan, a declarat că, în cazul în care nu vor fi luate măsuri pentru stabilizarea situaţiei, formaţiunea sa va cere demisia conducerii din regiune.
Protestatarii au cerut susţinere şefilor de stat ai Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, şi Ucrainei,Victor Iuşcenko.
Comuniştii şi social democraţii cer, de asemenea, revizuirea rezultatelor privatizării, introducerea monopolului la producerea principalelor mărfuri de uz curent şi deschiderea dosarelor penale pe numele funcţionarilor corupţi.