Opoziţia interpretează gestul PCRM de reducere a pragului electoral ca pe „încă un nor de fum în ochii europenilor”
https://www.ipn.md/ro/opozitia-interpreteaza-gestul-pcrm-de-reducere-a-pragului-electoral-ca-7965_976077.html
Reducerea pragului electoral la 5% şi a ratei de participare la scrutin pentru validarea alegerilor la 1/3 este criticată de opoziţia parlamentară. Fracţiunea majoritară a PCRM susţine, însă, că modificările operate vor stimula alegătorii să participe la alegeri, oferind, totodată, mai multor partide şansa de a accede în Parlament, transmite Info-Prim Neo.
„Această iniţiativă simplă în aparenţă aruncă încă un nor de fum în ochii celor care monitorizează situaţia în R. Moldova”, a declarat Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat (PLDM). „Considerăm că pragul electoral corect ar fi cel de 4%. Ce fel de Parlament va avea R. Moldova, dacă la alegeri vor participa 1/3 din alegătorii acestei ţări. Abordarea este simplistă şi nu rezolvă problema la zi”, a opinat Filat.
Serafim Urecheanu, liderul Alianţei „Moldova Noastră” a declarat că nu-l interesează pragul electoral, pentru că nu AMN nu are probleme cu el. „Modificarea aceasta este voinţa lui Voronin şi Roşca. Nu ne deranjează deloc pragul, dimpotrivă, dacă acesta va fi micşorat, în Parlament vor fi mai multe partide, ar fi mai vesel şi mai democratic”, susţine Urecheanu. „Pe de altă parte, astfel PCRM oferă şanse „sateliţilor săi”, care ulterior le vor aduce voturi”, a mai spus Serafim Urecheanu.
Referindu-se la rata de participare la alegeri – 1/3 – liderul AMN a calificat-o drept discreditare a ţării şi a viitorului ei.
Mihai Ghimpu, preşedintele Partidului Liberal (PL), a spus că pragul electoral mic este o practică europeană, „dar nu-i va salva pe cei care nu au intrat în Parlament după alegerile din 5 aprilie 2009”.
Mai mult, modificările la Codul electoral, votate la 12 iunie de PCRM în prima lectură, prevăd excluderea ratei obligatorii de participare la scrutin, în cazul unor alegeri repetate.
Preşedintele în exerciţiu, Vladimir Voronin, a spus că va anunţa data alegerilor săptămâna viitoare. Următoarea şedinţă a Parlamentului de legislatura a XVII-a va avea loc luni, 15 iunie.