Opoziţia cere să fie creată o comisie parlamentară de anchetă pentru elucidarea evenimentelor din 7 aprilie
https://www.ipn.md/ro/opozitia-cere-sa-fie-creata-o-comisie-parlamentara-de-ancheta-pentru-elucidarea--7965_975522.html
Fracţiunea Alianţei Moldova Noastră (AMN) a înaintat o iniţiativă legislativă, care prevede constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pentru elucidarea evenimentelor din 7 aprilie, transmite Info-Prim Neo.
Proiectul de hotărâre a fost depus marţi, 12 mai, în şedinţă plenară, după ce a fost constituită conducerea legislativului.
Pe de altă parte, preşedintele Parlamentului, Vladimir Voronin, a solicitat fracţiunilor de opoziţie să propună persoane pentru a fi incluse în Comisia de stat pentru investigarea evenimentelor din 7 aprilie. „Dvs. ne-aţi promis şi nouă că veţi da aceste candidaturi, aţi promis că le veţi prezenta şi Uniunii Europene şi deja a trecut o lună de la 7 aprilie şi noi nu avem nici o propunere din partea dvs.”, a spus Voronin.
În replică, preşedintele Partidului Liberal Democrat (PLDM), Vlad Filat, a declarat: „Această comisie de stat instituită prin decretul dvs. este una anticonstituţoinală şi vom demonstra acest lucru inclusiv prin intermediul instanţei de judecată. Membrii acestei comisii nu pot oferi adevărul societăţii R. Moldova şi opiniei publice internaţionale. Nu recunoaştem această comisie şi nu vom înainta candidaturi pentru a o legitima”.
„Comisia de stat constituită de preşedintele R. Moldova pentru elucidarea evenimentelor din 7 aprilie este tendenţioasă, anticonstituţională şi lipsită de legimitate”, a declarat şi liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu.
Preşedintele în exerciţiu al RM, Vladimir Voronin, a dispus la 21 aprilie crearea unei comisii care să „elucideze cauzele, condiţiile şi consecinţele evenimentelor care au avut loc la Chişinău la 7 şi 8 aprilie”. Preşedinte al comisiei a fost numit deputatul PCRM Vladimir Ţurcan. Concluziile comisiei urmau să fie făcute publice la 5 mai în cadrul primei şedinţe a Parlamentului, lucru care nu a avut loc. Solicitat de jurnalişti, Vladimir Voronin a explicat că raportul comisiei depinde de ancheta desfăşurată de Procuratura Generală.