Opoziţia are patru zile la dispoziţie pentru a verifica listele electorale
https://www.ipn.md/ro/opozitia-are-patru-zile-la-dispozitie-pentru-a-verifica-listele-7965_975013.html
Partidul Liberal (PL), Partidul Liberal Democrat (PLDM) şi Alianţa „Moldova Noastră” (AMN) au la dispoziţie patru zile, începând cu joi, 9 aprilie, să verifice listele electorale utilizate la scrutinul parlamentar din 5 aprilie. O decizie în acest sens a fost aprobată în unanimitate de Comisia Electorală Centrală (CEC), miercuri seara, transmite Info-Prim Neo.
Cele trei formaţiuni insistă că recalcularea voturilor ar demonstra fraude care au favorizat partidul de guvernământ la scrutinul din 5 aprilie.
Victor Morgoci, Ştefan Creangă şi Nicolae Răilean – reprezentanţii partidelor de opoziţie de la la CEC, au declarat că în liste au fost incluse mii de persoane decedate, în locul cărora ar fi votat altcineva.
Totodată, cei trei au declarat pentru Info-Prim Neo că timpul pe care îl au la dispoziţie este foarte scurt pentru a verifica toate listele. Totuşi, Nicolae Răilean, reprezentantul AMN, a spus că termenul ar putea fi prelungit, în caz de necesitate. Răilean s-a arătat nemulţumit că procedura este una de durată, fiind necesar acordul preşedinţilor consiliilor electorale de circumscripţie prin intermediul instanţelor de judecată din raioanele RM.
Alegerile urmează să fie validate de Curtea Constituţională. În cazul în care opoziţia va depista că listele electorale conţin persoane decedate, alegerile ar putea fi declarate nevalabile.
De la începutul acestei săptămâni, mii de persoane au protestat în centrul capitalei, declarându-se împotriva rezultatelor alegerilor, potrivit cărora Partidul Comuniştilor a acumulat aproape jumătate din voturi.