logo

Opinii împărţite privind realizările guvernării din anul 2014


https://www.ipn.md/ro/opinii-impartite-privind-realizarile-guvernarii-din-anul-2014-7978_1017492.html

În timp ce unii experţi consideră că fosta guvernare a reuşit să obţină unele realizări în anul 2014, alţii, dimpotrivă, cred că anul care se sfârşeşte a fost unul absolut ratat pentru guvernanţi. Opiniile contradictorii au fost expuse în cadrul emisiunii „Replica” de la postul de televiziune „Prime”, transmite IPN.

Ex-deputata liberal-reformatoare, Ana Guţu, consideră că anul 2014 a fost unul de cotitură pentru Republica Moldova, deoarece este anul asocierii cu Uniunea Europeană. „Asocierea cu UE şi liberalizarea regimului de vize sunt realizări importante ale fostei guvernări. Nu este adevărat că am obţinut aceasta datorită poziţiei geografice şi a situaţiei geopolitice. Noi chiar ne-am asumat nişte angajamente, pe care le-am îndeplinit. Dacă nu reuşeam să îndeplinim angajamentele, nu era nici Acordul de asociere, nici regimul liberalizat de vize”, a declarat Ana Guţu.

Referindu-se la relaţiile Republicii Moldova cu Federaţia Rusă, Ana Guţu a spus că acestea nu mai pot fi considerate drept un partener strategic pentru ţara noastră. „Toate embargourile şi restricţiile pe care ni le-a impus nouă Moscova sunt minore pe lângă problemele create în spaţiul geopolitic”, a punctat fosta parlamentară.

Comentatorul politic Oazu Nantul susţine că anul 2014 a fost unul turbulent pentru Republica Moldova. „Ca cetăţean aş fi vrut ca organele de drept de la noi să treacă peste slăbiciunea lor şi să fi ripostat în alt mod problemelor din Găgăuzia. Totuşi, este lăudabil faptul că s-au mobilizat şi au evitat un conflict armat. Cât priveşte embargourile impuse de către Rusia, ar fi fost logic ca producătorii de mere nu să protesteze la Guvern, ci la Ambasada Rusă, să-şi verse producţia acolo. Este clar că Rusia nu mai poate fi principalul partener. Rusia a intrat într-o criză de lungă durată. Nici într-un an Rusia nu a fost părăsită de atâţia ruşi, care şi-au retras şi capitalurile”, a spus Nantoi.

Fostul ministru-adjunct de externe, Valeriu Ostalep, care susţine că anul care este pe sfârşite a fost unul din cele mai dificile. „Dorim ca în anul care vine să se facă mai multă economie. Şi principala sarcină a guvernării este de a restabili relaţiile cu Rusia. Ceea ce au pierdut fermierii noştri în 2014 este o nimica toată pe lângă ceea ce vor pierde în 2015, dacă guvernarea de la Chişinău nu va găsi o cale de a ajunge la o înţelegere cu Moscovă” , avertizează Ostalep.

Preşedintele Asociaţiei Istoricilor şi Politologilor „PRO Moldova”, Sergiu Nazaria, la fel consideră că anul trecut a fost unul ratat pentru Republica Moldova.