Decizia Parlamentului European de a amâna acordarea asistenței financiare de o sută de milioane de euro pentru Republica Moldova este o consecință a luptelor politice din interiorul legislativului de la Bruxelles, dar şi un semnal că partenerii europeni nu au încredere în guvernarea de la Chișinău. Concluzii în acest sens au fost formulate în cadrul emisiunii „Moldova în direct” la postul public de televiziune Moldova 1, transmite IPN.
Deputatul socialist Vladimir Ţurcan suţine că o astfel de decizie era așteptată. „Este un semnal prost pentru Moldova. Dar este un semnal clar că partenerii europeni nu au încredere în acest guvern”, a menționat parlamentarul
Economistul Viorel Chivriga consideră că europenii au pierdut încrederea în guvernarea de la Chișinău. „Nu cred că trebuie să salutăm acest pas. Dar trebuie să înțelegem că Republica Moldova nu mai este privită ca o țară de succes, ci ca o ţară a surprizelor. Este necesar ca legea să fie respectată, procesul legislativ să decurgă conform normelor legale şi atunci vom avea finanțare”, a opinat expertul.
Ion Dron, președintele Centrului de Inițiative şi Monitorizare a Autorităților Publice, consideră că decizia Parlamentului European este una politică. „Este un lucru foarte prost pentru Republica Moldova. Este o decizie care ne frânge mâna. Pe lângă faptul că trebuie să se achite comisioane, mai sunt şi tot felul de condiții”, a spus Dron.
Vitalie Gamurari, purtătorul de cuvânt al PDM, a calificat amânarea acordării asistenței financiare drept o consecință a luptelor politice din interiorul Parlamentului European şi a presiunilor exercitate de anumite partide.