logo

Opinii împărţite privind audierile parlamentare asupra furtului din sistemul bancar


https://www.ipn.md/ro/opinii-impartite-privind-audierile-parlamentare-asupra-furtului-din-sistemul-ban-7978_1024054.html

Discuţiile din Parlament privind furtul din sistemul bancar, care au avut loc miercuri, 2 decembrie, nu reprezintă altceva decât un şantaj pentru PLDM pus la cale de PDM. Constatarea a fost făcută de către avocatul Ion Dron, preşedintele Centrului de Iniţiative şi Monitorizare a Autorităţilor Publice, în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune „Moldova 1”, transmite IPN.

„La sigur că mai mulţi deputaţi au tremurat când au aflat că în Parlament vine procurorul general. El a fost adus pentru PLDM, ca să-i determine în cele din urmă să participe la negocieri şi să formeze alianţa de guvernare. Nu degeaba Corneliu Gurin a fost audiat cu uşile închise. Raportul lui Gurin a pus temelia formării viitoarei alianţe. Furtul miliardului a contat mai puţin”, a opinat Dron.

De altă părere este expertul în drept constituţional, Vitali Catană. „Consider discuţiile drept binevenite. Chiar dacă o parte din şedinţa Parlamentului a fost secretă, cred că mai devreme sau mai târziu lucrurile vor ieşi în vileag. Sper că dosarele privind furturile din sistemul bancar vor avea finalitate, iar banii vor fi restituiţi. Încetişor, dar carul a început să se mişte”, a spus Catană.

Roman Chircă, directorul Institutului Economie de Piaţă, consideră că nu s-au spus multe lucruri în şedinţa Parlamentului. „Mi s-a părut chiar de mirare că un deputat a întrebat ce scheme s-au folosit. Este ştiut că s-au luat credite de către firme fantomă, apoi bani au fost transferaţi în afara ţării. Schemele sunt foarte simple. Şi este clar că fără acoperire politică aceste scheme ar fi fost practic imposibil de implementat”, a declarat expertul.