Experţii estimează contradictoriu gestul Guvernului de a-şi asuma pe propria răspundere adoptarea unui pachet din 7 legi. Discuţiile au avut loc în cadrul unor ediţii speciale ale emisiunilor „Fabrika” de la postul de televiziune „Publika TV” şi „Politica” de la „TV7”, transmite IPN,
Analistul politic Alexei Tulbure a declarat în cadrul emisiunii „Politica” că gestul premierului Iurie Leancă ar fi la limita constituţionalităţii. „Situaţia dată a fost creată de către oligarhii Filat şi Plahotniuc. Ei decid asupra agendei legislativului, iar deputaţii din Parlament sunt ostaticii lor. Trezeşte semne de întrebare şi faptul că la doar o oră după anunţarea în Parlament a angajării răspunderii Guvernului pentru cele 7 proiecte de legi textele au apărut deja în Monitorul Oficial. „Au scuipat pe Constituţie, pe procese democratice, pe ţară”, constată Tulbure.
Jurnalistul Ion Terguţă crede că asumarea propriei răspunderi pentru votarea legilor a fost atât populistă, cât şi oportună. „Agricultorii vor primi bani, iar ţara va fi pregătită pentru iarnă. Dacă se întâmplă că Rusia sistează livrările de gaz, atunci rezervele de păcură procurate vor salva situaţia la iarnă şi iarăşi oamenii vor fi mulţumiţi. Consider că Iurie Leancă a făcut un gest politic legal şi va fi apreciat corespunzător de către alegători”, a punctat jurnalistul.
Invitatul permanent al emisiunii „Politica”, analistul politic Igor Boţan, susţine că dacă Guvernul nu-şi asuma răspunderea, problemele rămâneau nerezolvate. „Este o soluţie proastă, dar singura care poate cel puţin să asigure o stabilitate, până când trecem de perioada electorală”, a argumentat Boţan.
Expertul în drept constituţional Nicolae Osmochescu , a declarat în cadrul emisiunii „Fabrika”că acţiunile Guvernului sunt constituţionale. „Este o situaţie extraordinară, nu una ordinară. Parlamentul întârzia să adopte acest pachet de legi de extremă necesitate, iar Constituţia permite Executivului să-şi asume legi pe propria răspundere”, a conchis Nicolae Osmoschescu.
În cadrul aceleiaşi emisiuni, fostul ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare, Valeriu Cosarciuc, a opinat că acţiunile Guvernul au fost necesare şi se încadrează în limitele constituţionale. „În urma acestor legi vor beneficia fermierii. Sperăm că se va recurge şi la modificarea bugetului şi nu se vor oferi doar bani pentru compensări, ci şi pentru mijloace de subvenţionare”, şi-a exprimat speranţa fostul ministru.
Jurnalistul Constantin Olteanu a adus critici în adresa legislativului, pe care îl acuză că ar fi creat condiţii pentru ca Guvernul să preia sub controlul său aceste legi.”Deputaţii nu au fost siguri până la capăt că vor avea un vot pentru a adopta aceste legi. Cred că le-a fost teamă să rişte şi s-a ales această modalitate cu asumarea răspunderii de către Executiv”, a conchis Olteanu.