logo

Opinii contradictorii despre separarea Institutului de Administrație Publică de USM


https://www.ipn.md/ro/opinii-contradictorii-despre-separarea-institutului-de-administratie-publica-de-7967_1112312.html

Universitatea de Stat din Moldova și-a exprimat dezacordul față de inițiativa de a crea Institutul Național de Management Public, prin separarea Institutului de Administrație Publică de universitate. Opinia a fost exprimată de senatul USM, care a examinat, în cadrul unei ședințe, proiectul de hotărâre a Guvernului care prevede acest lucru. În schimb, Ministerul Educației și Cercetării declară că va susține proiectul, precizând că acesta va oferi posibilitatea Cancelariei de Stat să asigure procesul de formare continuă a funcționarilor publici printr-o instituție subordonată direct, transmite IPN.

Senatul Universității de Stat din Moldova consideră că „acest demers contravine obiectivelor asumate prin reforma învățământului superior din anul 2022, care a dus la integrarea Academiei de Administrare Publică în structura USMˮ. Potrivit senatului, separarea Institutului de Administrație Publică și crearea unei noi instituții publice va genera o majorare semnificativă a cheltuielilor administrative. „Acest proces va presupune dublarea structurilor de conducere, a altor funcții administrative, ceea ce va duce la o utilizare ineficientă a resurselor bugetareˮ, se menționează într-un comunicat al USM.

Organul colectiv suprem de conducere al universității subliniază necesitatea păstrării acestei structuri. „Institutul de Administrație Publică a demonstrat performanțe notabile în formarea și dezvoltarea profesională a funcționarilor publici, pe durata funcționării în componența USM, aspect confirmat de nivelul ridicat de apreciere al beneficiarilor”, precizează senatul.

Senatul USM solicită Guvernului și Cancelariei de Stat să reevalueze proiectul de hotărâre și să poarte discuții consultative reale cu comunitatea academică, în vederea identificării unor soluții pentru consolidarea și modernizarea sistemului de formare a specialiștilor din administrația publică.

„Cancelaria de Stat este instituția responsabilă de managementul funcției publice, de determinarea programelor de formare, de care trebuie să beneficieze funcționarii publici și își dorește să aibă posibilitatea să facă asta printr-o instituție subordonată directˮ, a explicat ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, într-un răspuns pentru presă.

Dan Perciun a menționat că anterior asta s-a întâmplat prin Academia de Administrare Publică de pe lângă președintele Republicii Moldova, instituție care a fost absorbită de USM. „Acum propunerea este ca doar pentru partea de formare continuă a funcționarilor publici Cancelaria de Stat să preia în esență această funcție, printr-o instituție subordonată, o idee care are mai mult decât dreptul la viațăˮ, a precizat demnitarul.

„Noi vom susține poziția Cancelariei de Stat și a Guvernului în ansamblu, ca să oferim posibilitatea celor care în esență sunt principalii angajatori ai funcționarilor publici, să poată deține și controlul asupra calității formării funcționarilor publici și în final acesta este obiectivul, să avem instruiri calitative și să avem un corp de funcționari publici bine pregătițiˮ, a spus ministrul Perciun.

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!