logo

Operatorii curselor Moldova – Italia sunt chemați să-și legalizeze activitatea


https://www.ipn.md/ro/operatorii-curselor-moldova-italia-sunt-chemati-sa-si-legalizeze-activitatea-7966_1034459.html

Operatorii de transport sunt invitaţi să depună, până la 10 august, cereri privind autorizarea curselor de pasageri pe direcția Republica Moldova – Italia. Actele se depun la Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, dosarul trebuie să conţină: cerere în formă liberă; copiile certificatelor de înmatriculare ale vehiculelor rutiere necesare pentru efectuarea curselor pe ruta solicitată; graficul de circulație propus, cu indicarea punctelor de îmbarcare şi debarcare a persoanelor transportate, punctele de frontieră și regimul de deservire a curselor vizate. În dosar se mai include schema rutei, cu indicarea punctelor de trecere a frontierelor; durata de conducere care să permită controlul respectării perioadelor de conducere și de odihnă ale conducătorilor auto; contractul, în limba română, încheiat cu un operator de transport rutier italian; tariful de transportare a persoanelor, coordonat de ambii operatori de transport rutier parteneri; informații solicitate de legislația italiană anti-mafie.

Autorizarea curselor regulate de persoane dintre Republica Moldova și Italia este o acțiune care vine să combată transportul ilicit de pasageri. Actualmente în Italia din Moldova pe cale terestră se poate ajunge doar cu transportatori auto neautorizați, iar cursele nu sunt regulate.