Producătorii de băuturi alcoolice care doresc să importe vin brut materie primă în vrac trebuie să dețină licență, anunță Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.
În conformitate cu Legea privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător, importul și păstrarea alcoolului etilic, importul, păstrarea și comercializarea angro a producției alcoolice și/sau a berii importate, agentul economic importator este obligat să dețină licența asupra efectuării unei astfel de activități. Sub incidența acestor prevederi cade și activitatea de import a vinului în vrac. Astfel, operatorii care importă acest produs au obligația de a deține licența corespunzătoare, precizează regulatorul.
La importul alcoolului etilic și al producției alcoolice, agenții economici vor prezenta organelor vamale, pe lângă celelalte documente prevăzute de actele normative, și licența de import. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor atenționează operatorii care importă vin brut materie primă să-și perfecteze actele necesare în conformitate cu prevederile legislației Republicii Moldova în vigoare.