logo

Operațiune soldată cu ridicarea a opt kilograme de marijuana și zece mii de dolari


https://www.ipn.md/ro/operatiune-soldata-cu-ridicarea-a-opt-kilograme-de-marijuana-7967_1079625.html

Cinci persoane au fost reținute, fiind suspectate că ar face parte dintr-un grup criminal specializat în trafic de droguri. Oamenii legii au ridicat stupefiante care, pe piața neagră, costă circa un milion de lei, transmite IPN cu referire la informațiile Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Pe lângă opt kilograme de marijuana, au fost ridicate și mijloace bănești în sumă de zece mii de dolari. Se presupune că acești bani ar proveni din activitatea criminală desfășurată.

Potrivit PCCOCS, transportatorul drogurilor și alți doi participanți au fost reținuți în flagrant delict. Peste câteva ore, au fost identificate și reținute alte două persoane. Cei cinci bărbații reținuți au vârste cuprinse între 25 și 43 de ani.

Procurorii au solicitat plasarea lor în arest preventiv pentru 30 de zile. Instanța de judecată a admis parțial demersurile procurorilor . Trei suspecți au fost plasați în arest preventiv, iar alți doi – care, potrivit materialelor anchetei, sunt organizatorii și finanțatorii grupului criminal – au fost plasați în arest la domiciliu. Hotărârea de aplicare a măsurii arestului la domiciliu a fost contestată. Urmează să se pronunțe magistrații de la Curtea de Apel Chișinău.