ONSM atenţionează opinia publică despre intenţia Ministerului Justiţiei de lichidare a organizaţiei
https://www.ipn.md/ro/onsm-atentioneaza-opinia-publica-despre-intentia-ministerului-justitiei-de-lichi-7967_958559.html
Conducerea Organizaţiei Naţionale a Scouţilor din Moldova (ONSM) atenţionează opinia publică şi misiunile diplomatice din Moldova de intenţia Ministerului Justiţiei (MJ) de a lichida organizaţia respectivă.
Comisarul internaţional al ONSM, Iurie Emilian, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă că încă de la 8 august 2005 MJ a solicitat în instanţă lichidarea ONSM pe motiv că pe parcursul a doi ani de zile ONSM nu a informat MJ de spre activitatea sa. “Despre faptul chemării în judecată nu am fost informaţi, iar atunci când un judecător de la Curtea de Apel, tată a unui scout, ne-a informat despre intenţiile MJ, ne-am prezentat şi am declarat că nu ascundem nimic, suntem gata să prezentăm orice raport ni se cere. Am invitat funcţionarii MJ să efectueze un control al organizaţiei, iar după ce aceştia s-au documentat la faţa locului despre activităţile desfăşurate de către scouţi pe parcursul ultimilor 10 ani, nu ne-a fost formulată nici o obiecţie”.
Potrivit lui Emilian, “la moment am crezut că motivul pretenţiilor a fost epuizat, însă la 22 martie, ni s-a adus la cunoştinţă decizia ministrului Justiţiei, Viorica Iftodi, despre refuzul înregistrării modificărilor operate în cadrul Conferinţei Naţională a Scouţilor, de la 11-12 ianuarie curent, unde a fost aleasă o nouă conducere şi a fost operată o singură modificare la statut - schimbarea adresei juridice. În acest sens, spune sursa citată, “ne-au fost expuse un şir de pretenţii bizare, inclusiv că în statutul organizaţiei lipseşte cuvântul obştească, ceea ce nu-i adevărat, că potrivit Legii cu privire la asociaţiile obşteşti, membri pot deveni numai copii care au atins vârsta de 10 ani, pe când ONSM fiind membră a Organizaţiei Mişcării Mondiale a Scouţilor, poate avea membri de 7 ani”. Emilian a notat că “în acest sens ne conducem de prevederea Constituţiei, care stipulează prioritatea reglementărilor internaţionale faţă de legile interne”.
Emilian şi-a exprimat, însă, convingerea că ministrului Justiţiei “îi va ajunge tărie de caracter să se conducă după buchia legii, dar nu după alte principii pe care le are acum MJ”.
În cadrul conferinţei de presă au fost prezenţi şi conducătorul scouţilor din Statele Unite ale Americii, Scott A. Teare, precum şi reprezentantul Biroului Mondial al Scouţilor, Alexandr Bondari, aflaţi într-o vizită de lucru la Chişinău. Ei s-au arătat satisfăcuţi de activitatea ONSM şi au menţionat că le vor acorda tot suportul logistic necesar pentru a-şi clarifica problemele cu MJ.
ONSM a anunţat anterior, într-un comunicat de presă, că a informat Biroul Mondial al Scouţilor, care are organizaţii naţionale în 157 de ţări, despre „pretenţiile absurde” ale Ministerului Justiţiei în intenţia de a lichida organizaţia. “În timp ce conducerea ţării depune eforturi privind integrarea în Europa, acţiunile nechibzuite ale unor birocraţi afectează imaginea noastră în ochii comunităţii internaţionale”, se spune în comunicat.
Mişcarea scouţilor din Moldova numără cca 5 000 membri, fiind o organizaţie educativă a tinerilor şi copiilor, apolitică şi non-comercială, bazată pe voluntariat. Scopul principal al mişcării este promovarea păcii, a înţelegerii şi cooperării pe plan local, naţional şi internaţional. Scout înseamnă în limba engleză „cercetaş”, „explorator”.