ONG-urile din sud sunt instruite în domeniul comunicării avansate
https://www.ipn.md/ro/ong-urile-din-sud-sunt-instruite-in-domeniul-comunicarii-avansate-7967_985964.html
Membri ai organizaţiilor nonguvernamentale şi voluntari din Regiunea de Dezvoltare Sud sunt familiarizaţi cu metodele de comunicare avansată în cadrul seminarului „Strategii şi tehnici de comunicare eficientă cu constituenţii şi relaţiile publice în organizaţii non-guvernamentale”. Evenimentul se desfăşoară la Cahul şi este organizat de Centrului Contact-Cahul.
Solicitat de Info-Prim Neo, Mihai Cucereanu, coordonator în cadrul Centrului Contact-Cahul, a comunicat că la seminar participă 26 de reprezentanţi ai sectorului nonguvernamental.
„Seminarul este pentru a vorbi despre strategii şi tehnici specifice de comunicare, despre comunicarea organizaţională şi organizaţia comunicantă, despre comunicarea organizaţiei cu constituenţii săi şi crearea sistemelor de referinţă, despre donatori şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, strategii şi tactici de abordare”, a menţionat Mihai Cucereanu.
Activitatea (20-21 octombrie) face parte din proiectul „De la dezvoltarea locală – la dezvoltarea regională a Republicii Moldova”, finanţat de Academia pentru Dezvoltare Educaţională (AED) şi Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), în cadrul Programului Consolidarea Societăţii Civile din Moldova.
La seminar participă reprezentanţi ai ONG-urilor din Cahul, Cantemir, Leova, Căuşeni şi Ştefan-Vodă.