ONG-uri solicită autorităţilor să renunţe la practici care afectează munca jurnaliştilor
https://www.ipn.md/ro/ong-uri-solicita-autoritatilor-sa-renunte-la-practici-care-afecteaza-munca-jurna-7967_997975.html
Mai multe ONG-uri de media au semnat o declaraţie prin care solicită autorităţilor să se abţină de la practici de lucru care afectează munca jurnaliştilor şi vin în contradicţie cu principiile şi valorile europene ale transparenţei decizionale, transmite Info-Prim Neo.
Declaraţia a fost semnată ca rezultat al deciziei preşedintelui comisiei parlamentare juridice, numiri şi imunităţi, Victor Popa, de a declara şedinţa din 24 mai – cu uşile închise.
Organizaţiile neguvernamentale de media îşi exprimă nedumerirea faţă de decizia lui Victor Popa de a nu permite prezenţa jurnaliştilor la şedinţa în care membrii comisiei au examinat proiectele Legii cu privire la asigurarea egalităţii şi Legii privind reformarea Centrului pentru Combaterea Crimelor Economie şi Corupţiei. Semnatarii declaraţiei au constatat că pe ordinea de zi a şedinţei au mai figurat proiecte de interes public, fapt ce nu justifică decizia deputatului Victor Popa.
Totodată aceştia amintesc că Regulamentul Parlamentului prevede că şedinţele comisiilor sunt publice şi că acestea pot să se desfăşoare în mod închis în cazul în care dezbaterea publică a chestiunilor poate să prejudicieze măsurile de protecţie a cetăţenilor sau siguranţa naţională.
Semnatarii declaraţiei sunt Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociaţia Presei Independente, Centrul de Investigații Jurnalistice, Asociaţia Presei Electronice APEL, Comitetul pentru Libertatea Presei, Centrul „Acces-info”, Uniunea Jurnaliştilor din Moldova, Centrul Tânărului Jurnalist din Moldova.