logo

ONG-uri din România, R. Moldova şi Ucraina îşi vor spori capacitatea de implicare în democraţia participativă


https://www.ipn.md/ro/ong-uri-din-romania-r-moldova-si-ucraina-isi-vor-7967_961466.html

În municipiul Timişoara a avut loc, în perioada 20-22 septembrie, lansarea oficială a proiectului „Implicarea activă a organizaţiilor neguvernamentale în democraţia participativă”. Proiectul este finanţat de programul Est Est: „Parteneriat dincolo de hotare”, Fundaţia Soros (România, Moldova şi Ucraina). Partenerii proiectului sunt trei ONG-uri din România, R. Moldova şi Ucraina: Centrul Euroregional pentru Democraţie (Timişoara), Institutul de Rezolvare a Conflictelor INRECO (Chişinău) şi Agenţia Regională de cooperare transfrontalieră a euroregiunii „Dunărea de Jos” (Reni). Proiectul va fi realizat în perioada septembrie 2006-februarie 2007 şi are ca obiective principale identificarea şi analiza activităţii ONG implicate în procesul decizional local din Chişinău; creşterea capacităţi de operare a acestor organizaţii în diferite coaliţii; dezvoltarea abilităţilor şi gradului de participare la organizarea unei campanii de advocacy de către ONG. Lansarea proiectului „Implicarea activă a organizaţiilor neguvernamentale în democraţia participativă” a fost realizată la sediul Centrului Euroregional pentru Democraţie (Timişoara) în cadrul întâlnirii pregătitoare a celor trei organizaţii partenere. Pe perioada vizitei la Timişoara a avut loc evaluarea capacităţii instituţionale a organizaţiilor partenere, stabilirea căilor de comunicare şi a convenţiilor între parteneri, identificarea listei de sarcini pentru fiecare etapă a proiectului etc. Proiectul va finisa prin realizarea a două campanii de advocacy (în Chişinău şi Reni) cu premierea celei mai reuşite, în cadrul unui eveniment festiv care se va desfăşura la Chişinău în martie 2007. Asociaţia obştească „Institutul de Rezolvare a Conflictelor INRECO” este o organizaţie fondată cu scopul de a contribui la dezvoltarea social-economică a R. Moldova în contextul reîntregirii teritoriale şi integrării europene, prin realizarea programelor de dezvoltare a resurselor umane şi soluţionare a situaţiilor de conflict.