logo

ONG propune celor trei puteri din stat să semneze „Pactul Naţional pentru Justiţie”


https://www.ipn.md/ro/ong-propune-celor-trei-puteri-din-stat-sa-semneze-pactul-national-pentru-justiti-7965_991368.html

Organizaţia neguvernamentală „Centrul de Iniţiative şi Monitorizare a Autorităţilor Publice”, înaintează Parlamentului, Guvernului, dar şi magistraţilor, spre semnare „Pactul Naţional pentru Justiţie”. Pactul prevede scoaterea puterii judecătoreşti de sub influenţa politicului, transmite Info-Prim Neo. Centrul de Iniţiative şi Monitorizare a Autorităţilor Publice precizează într-un comunicat de presă că iniţiativa vine după demiterea preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Ion Muruianu. „Separaţia puterilor în stat rămâne deocamdată un deziderat. Se pare că unele declaraţii emotive ale politicienilor şi unele insinuări cu caracter penal, aduse pentru a cere demisia cu pricina, au fost suficient de plauzibile pentru Consiliul Superior al Magistraturii ca să readucă în regim de urgenţă agenda mult aşteptată de noi. Este relevant aici, că la chemările societăţii civile pentru a urgenta chestiunea alegerii sau demiterii preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie CSM de fiecare dată atenţiona autorii că este necesar să fie respectate întocmai procedurile de convocare, iar graba noastră nu era un argument valabil”, menţionează preşedintele organizaţiei, Ion Dron. Potrivit ONG-ului, este cel puţin jenantă rapiditatea cu care a răspuns CSM la un apel similar făcut de către reprezentanţii clasei politice. „Puseul CSM denotă că puterea a treia în stat, terfelită deliberat de fosta guvernare comunistă, încă este conectată destul de etanş la evenimentele politice, este oricând gata sa răspundă prin acţiuni conjuncturiste declaraţiilor oportuniste sau populiste ale liderilor de partid, fie ei la putere sau în opoziţie, atunci când sunt atinse direct sau indirect interesele partinice”, se spune în comunicat. Centrul de Iniţiative şi Monitorizare a Autorităţilor Publice atenţionează reprezentanţii puterii executive şi puterii legislative vor fi chemaţi în judecată dacă vor refuza nemotivat să răspundă petiţiei cu privire la oportunitatea sau inutilitatea semnării documentului comun numit „Pact Naţional pentru Justiţie”. Pe 5 iulie Parlamentul l-a demis pe preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Ion Muruianu, la iniţiativa PL. În aceeaşi zi, şi Consiliul Superior al Magistraturii, a propus Parlamentului demiterea lui Ion Muruianu.