ONG, îngrijorat de implicarea minorilor în campania electorală, UPDATE
https://www.ipn.md/ro/ong-ingrijorat-de-implicarea-minorilor-in-campania-electorala-update-7965_976657.html
{Update: Adăugat ultimul paragraf }
Asociaţia „Promo-LEX” constată, într-un raport de monitorizare, implicarea minorilor în campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie.
„Un profesor de dansuri din satul Săiţi, raionul Căuşeni, a organizat deplasarea elevilor cercului de dansuri din şcoală la întrevederea cu Iurie Roşca, liderul PPCD, sub pretextul că pleacă la Căuşeni la un concert”, a precizat pentru Info-Prim Neo, Pavel Postică, jurist „Promo-LEX”. Mulţi dintre copii aveau până în 18 ani.
Observatorii „Promo-LEX” din teritoriu au menţionat că după întrunire, reprezentanţii Partidului Popular Creştin Democrat au distribuit colete care conţineau câte o butelie de apă, o sticlă de bere, 200 grame de covrigi şi un pachet de nuci sărate.
Cazul a fost fixat în primul raport de monitorizare a alegerilor parlamentare anticipate.„Promo-LEX”, care este specializată în monitorizarea regiunea transnistrene a R. Moldova, în actualul scrutin observă procesul electoral şi în unele raioane din dreapta Nistrului, în cele în care tradiţional sunt deschise secţii de votare pentru alegătorii de peste Nistru, şi anume: Floreşti, Rezina, Dubăsari, Anenii Noi, Căuşeni şi Ştefan Vodă.
Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD) a remis agenţiei un comunicat de presă în care precizează că Iurie Roşca nu s-a aflat pe data de 9 iulie la întâlnirea cu alegătorii în or. Căuşeni, aşa cum susţine Promo-LEX. „Precizăm faptul că, pe data de 9 iulie 2009, Iurie Roşca s-a aflat la o întâlnire cu alegătorii din oraşul Călăraşi. La aceeaşi dată, în casa de cultură a or. Căuşeni a avut loc o întâlnire electorală cu un alt concurent electoral”, anunţă serviciul de presă al PPCD.