logo

Ombudsmanul cheamă la responsabilitate civică și participare la alegeri


https://www.ipn.md/ro/ombudsmanul-cheama-la-responsabilitate-civica-si-participare-la-alegeri-7967_1047205.html

Respectarea dreptului la vot și de a fi ales este crucială pentru instaurarea și menținerea unei democrații veritabile, guvernată de statul de drept, susține avocatul poporului, Mihail Cotorobai. Potrivit ombudsmanului, organizarea unor alegeri democratice este imposibilă fără respectarea drepturilor omului, în special a libertății de exprimare și a presei, a libertății de întrunire și asociere pentru scopuri politice.

Într-o declarație publică, Mihail Cotorobai  menționează că este important ca fiecare alegător să aibă dreptul la un singur vot care să aibă putere juridică egală. În acest scop, ombudsmanul îndeamnă instituțiile cu atribuții de organizare a alegerilor să întreprindă acțiuni pentru a nu admite ca alegătorul să voteze mai mult de o singură dată și în mai multe locuri.

Mihail Cotorobai a chemat cetățenii să manifeste responsabilitate civică și să participe la alegerile din 24 februarie, iar pe concurenții electorali – să dea dovadă de  corectitudine, respect reciproc și să se abțină de la acțiuni care ar putea afecta exercițiul electoral. Ombudsmanul îndeamnă concurenții electorali să acționeze în spiritul principiilor democratice, indiferent de rezultatele scrutinului parlamentar din 24 februarie, să nu admită implicarea simpatizaților săi în acțiuni violente și intimidări.