logo

Omagiu lui Mircea Snegur: Site-urile instituțiilor de stat au devenit alb-negru


https://www.ipn.md/ro/omagiu-lui-mircea-snegur-site-urile-institutiilor-de-stat-7967_1099430.html

Site-urile Guvernului, Președinției, Parlamentului au devenit alb-negru. „În tonuri de doliu, aducem un omagiu solemn primului președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur - arhitectul independenței noastre”, a scris purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, într-o postare pe Facebook, transmite IPN.

„Cu reculegere și gratitudine, îi rememorăm contribuția semnificativă la formarea statului independent și suveran, Republica Moldova”, a scris purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, s-a stins din viață miercuri seara în urma unei boli incurabile. Data de 16 septembrie este declarată zi de doliu național,  funeraliile sunt organizate cu onoruri de stat.

Furnizorul public național de servicii media Compania „Teleradio-Moldova” transmite în direct funeraliile.