logo

Olesea Stamate: Evaluarea judecătorilor și procurorilor durează pentru că sistemul opune rezistență


https://www.ipn.md/ro/olesea-stamate-evaluarea-judecatorilor-si-procurorilor-dureaza-pentru-ca-7965_1098479.html

Tergiversarea evaluării extraordinare a judecătorilor și procurorilor are loc, inclusiv, din cauza oamenilor din sistem care se opun reformei. O spune deputatul PAS, Olesea Stamate, potrivit căreia, pre-vetting-ul și vetting-ul sunt procese care durează atât din motive tehnice, cât și din cauza rezistenței pe care o opune sistemul. În același timp, juristul Vlad Gribincea spune că evaluarea extraordinară ar trebui să fie finalizată până la sfârșitul actualei legislaturi, întrucât noul Legislativ, creat după alegerile parlamentare din 2025, s-ar putea opune acestei reforme, notează IPN.

Președintele comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului, Olesea Stamate, recunoaște că procesul pre-vetting-ului durează mai mult decât a anticipat guvernarea. Potrivit Olesei Stamate o parte din vină aparține oamenilor din sistem care opun rezistență reformei.

„Sunt două motive. Unul este obiectiv și ține de partea tehnică, pregătirea legislației pentru această evaluare. Fiecare dintre legile evaluării a trecut cel puțin două expertizări la Comisia de la Veneția și asta ia cel puțin jumătate de an. Cealaltă parte presupune tergiversări chiar din interiorul sistemului. Noi ne-am așteptat că sistemul se va opune, de aceea am inclus în lege prevederi care să limiteze aceste tergiversări. Din păcate, nu toate au funcționat așa cum ne-am fi dorit. Ați văzut ce s-a întâmplat cu Adunarea Generală a Judecătorilor în primăvară și încă nu avem deciziile pronunțate de Curtea Supremă de Justiție, iar primele contestații au fost depuse încă în ianuarie”, a spus Olesea Stamate în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.

Juristul Centrului de Resurse Juridice, Vlad Gribincea, spune că procesul evaluării extraordinare a judecătorilor și procurorilor trebuie finalizat în perioada mandatului guvernării PAS. Până la alegerile parlamentare din 2025 este planificată evaluarea a 500 de judecători și procurori.

„Procesul de vetting nu poate dura la nesfârșit. El trebuie făcut o singură dată, instituțiile trebuie resetate și ulterior ele trebuie să funcționeze singure. De asemenea, noi vrem ca toate persoanele să fie evaluate conform acelorași criterii. Există riscul ca în viitorul Parlament să fie o altă conjunctură politică și mulți din cei care critică astăzi se vor regăsi la guvernare și atunci dacă procesul de vetting va fi sistat la jumătate, va fi subminat tot procesul. De aceea s-a luat decizia ca în doi ani și jumătate să se evalueze cât e posibil de evaluat și e vorba cam de 400-500 de oameni”, a spus juristul Vlad Gribincea.

La 25 iulie comisia de pre-vetting a anunțat finalizarea procesului de evaluare extraordinară a celor 18 candidați înscriși în concursul pentru ocuparea funcției de membru în principalul organ de autoadministrare al procurorilor – Consiliul Superior la Procurorilor (CSP). În urma verificărilor integrității financiare și etice a candidaților, Comisia pre-vetting a emis opt decizii de promovare și zece decizii de nepromovare a evaluării integrității.