logo

Oleg Serebrian susţine că până la finele anului vor avea loc „uniri parţiale” ale unor partide de orientare liberală


https://www.ipn.md/ro/oleg-serebrian-sustine-ca-pana-la-finele-anului-vor-avea-7965_961790.html

Între partidele de orientare liberală din R. Moldova există un început de dialog, finalitatea căruia se va lăsa ceva mai greu aşteptată, dar uniri parţiale vor avea loc până la finele anului curent, a declarat miercuri, 18 octombrie, liderul Partidului Social Liberal (PSL) Oleg Serebrian, în cadrul unei conferinţe comune de presă cu vicepreşedintele Partidului Liberal (PL) Dorin Chirtoacă şi deputatul Vitalia Pavlicenco. În acest context, Chirtoacă a declarat că PL rămâne deschis pentru toţi cei care doresc consolidarea mişcării liberale din R. Moldova, punând la bază principiul sincerităţii, corectitudinii, al comunicării deschise, bilaterale, directe, cu mai puţine declaraţii de presă şi cu un accent mai mare pe esenţa agendei care trebuie pusă la punct pentru soluţionarea problemelor cetăţenilor. „Oricine care tinde spre aşa ceva va găsi la PL deschidere şi înţelegere”, a declarat Chirtoacă. Fiind întrebat dacă PSL va susţine la alegerile locale din 2007 candidatura lui Chirtoacă la funcţia de primar al municipiului Chişinău, Serebrian a spus că PSL ar putea susţine această candidatură, dacă Chirtoacă sau un potenţial candidat cu pondere s-ar decide să iasă în campanie electorală în calitate de candidat independent. Susţinerea unui candidat din alt partid reclamă alt fel de raporturi, a spus el. La rândul său, Vitalia Pavlicenco a declarat că şi în grupul celor care au părăsit recent Alianţa „Moldova Noastră” s-a discutat despre alegerile din 2007, însă nu s-a ajuns la o concluzie definitivă. Cu toate acestea, sursa citată susţine că sprijină „împrospătarea clasei politice”, iar avţnd în vedere succesul pe care l-a avut Dorin Chirtoacă la alegerile din toamna anului 2005, există o mare eventualitate de a-l sprijini şi în eventualitatea participării sale în cursa electorală din 2007. Liderul PSL a lansat iniţiativa creării unui singur partid liberal încă la începutul anului curent. Până în prezent, nicio formaţiune nu a răspuns univoc la propunerea liderului social-liberal.