Multiplele incidente produse în regiunea transnistreană au menirea de a crea neliniște în rândul societății și de a justifica instituirea numeroaselor controale la trecerea liniei administrative. O spune vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, care recunoaște că situația în stânga Nistrului este una complicată, în condițiile în care teritoriul se află în afara controlului autorităților constituționale, însă dă asigurări că instituțiile statului sunt vigilente, notează IPN.
Vicepremierul pentru Reintegrare spune că de la declanșarea războiului din Ucraina, în regiunea transnistreană au loc periodic incidente menite să mențină societatea într-o stare de panică și neliniște. Potrivit oficialului, în spatele acțiunilor ar putea sta forțe transnistrene, care au complicitate externă.
„Aceste incidente au un sigur scop, să semene neliniște, să mențină o stare de alertă. Probabil, sunt forțe în stânga Nistrului interesate să-și demonstreze utilitatea. Să transmită că situația nu este chiar sub control, e neliniște, e nevoie de mai mulți bani pentru finanțarea instituțiilor. Sunt diverse ipoteze despre cine stă în spatele multiplelor incidente produse începând cu anul 2022. Părerea noastră este că sunt forțe din partea stângă a Nistrului, cu o complicitate externă. Pe de o parte, miza este de a semăna panică, pe de altă parte, mai există interesul celor care dețin controlul „de facto” al regiunii transnistrene să explice de ce e nevoie de controale excesive când se trece peste Nistru, de ce e nevoie de o situație excepțională și de așa-numitul cod galben. Toate astea trebuie să aibă o argumentare și argumentarea lor este că e neliniște”, a spus Oleg Serebrian în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.
Vicepremierul pentru Reintegrare spune că instituțiile statului monitorizează situația din stânga Nistrului și atenționează periodic populația în privința unor eventuale provocări.
„Acum câteva săptămâni, într-un comunicat al Biroului am prevenit că astfel de incidente mai pot avea loc. Și au mai fost. După incidentul cu elicopterul, s-a mai produs un incident la baza de la Râbnița, dar a avut o rezonanță mediatică mai mică. Trebuie să evităm informațiile care pot panica societatea, dar totodată trebuie să spunem sincer că pot exista anumite probleme, să recunoaștem că situația nu e liniștită, avem nevoie de prudență, trebuie să înțelegem că țara vecină e în război, iar noi avem o prezență militară rusă, străină, pe teritoriul nostru. Dar autoritățile competente sunt atente la aceste lucruri”, a mai spus vicepremierul pentru Reintegrare.
În luna martie administrația din stânga Nistrului a anunțat că o dronă ar fi lovit un elicopter care staționa pe teritoriul unei unități paramilitare din Tiraspol. Ulterior, autoritățile constituționale de la Chișinău au dezmințit informația, menționând că imaginile prezentate de partea transnistreană sunt trucate. La începutul lunii aprilie, așa-zisul minister al securității de la Tiraspol a anunțat că o dronă kamikadze ar fi atacat o unitate militară din Râbnița. Incidentul a fost catalogat de premierul Dorin Recean drept o „provocare ordinară”.