logo

Oleg Budza este noul preşedinte al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor


https://www.ipn.md/ro/oleg-budza-este-noul-presedinte-al-confederatiei-nationale-a-sindicatelor-7967_978712.html

Preşedinte alConfederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a fost ales Oleg Budza, a comunicat pentru Info-Prim Neo Alexandru Şchendra, şeful serviciului de presă al confederaţiei. Oleg Budza a fost vicepreşedinte al CNSM, dar a asigurat şi interimatul funcţiei de preşedinte, imediat după ce Leonid Manea, fostul preşedinte, şi-a depus demisia la 30 septembrie. Oleg Budza a fost ales preşedinte în cadrul şedinţei Consiliului general al CNSM de joi, 5 noiembrie. În aceeaşi funcţie a fost propus şi Iurie Spivacenco, actualul preşedinte al Federaţiei Sindicatelor Angajaţilor din Serviciile Publice din Moldova, însă majoritatea voturilor au fost în favoarea lui Oleg Budza. Consiliul general al CNSM a adresat şi un apel către parlamentari. „Evenimentele care au urmat după alegerile parlamentare, problemele apărute în legătură cu alegerea şefului statului şi altele au făcut şi mai incertă ziua de mâine a republicii. În această situaţie de instabilitate, instituţiile statului nu pot activa la deplina lor capacitate”, se menţionează în apel. Membrii CNSM consideră că alegerea preşedintelui ţării ar constitui un suport real pentru a diminua impactul crizei economice şi financiare mondiale, care se resimte tot mai clar, iar formarea definitivă a instituţiilor statului va permite partenerilor sociali să se aşeze la masa de negocieri pentru examinarea şi soluţionarea problemelor apărute în urma recesiunii economice.