logo

OIM recomandă Guvernului să elaboreze o strategie comprehensivă privind migraţia


https://www.ipn.md/ro/oim-recomanda-guvernului-sa-elaboreze-o-strategie-comprehensiva-privind-migratia-7967_976858.html

Organizaţia Internaţională pentru Migraţie recomandă Guvernului R. Moldova să elaboreze o strategie comprehensivă privind migraţia, prin care să maximizeze beneficiile migraţiei şi totodată să reducă urmările sociale ale acesteia, transmite Info-Prim Neo. Potrivit OIM, mai bine de o jumătate din 600 mii de migranţi nepermanenţi au încă familii în Moldova, iar remitenţele, în valoare de circa un buget naţional, au devenit nu doar o sursă majoră de venit pentru gospodăriile celor care au plecat, dar şi pentru economia naţională. Fiecare a treia gospodărie moldovenească primeşte remitenţe şi pentru fiecare a doua gospodărie dintre acestea banii trimişi de peste hotare reprezintă mai mult de 50% din venitul lor total. „Remitenţele ajută la reducerea sărăciei, trimiterea copiilor la şcoală şi au contribuit la creşterea economică bazată pe consum”, susţine Stela Roraru, colaborator al OIM. „Însă acest proces are şi consecinţe negative care afectează sectorul public şi cel privat, cauzează abandonul copiilor şi familii distruse. În unele cazuri, experienţele eşuate de migraţie au rezultat în cazuri grave de exploatare”, spune Stela Rotaru. Deşi migraţia părinţilor reduce riscurile de sărăcie pentru copii, ea totuşi este în detrimentul educaţiei morale şi a celei academice a acestora. Unii copii rămân în sărăcie chiar dacă ambii părinţi au migrat. În cazul a 20% de copii moldoveni, cel puţin unul dintre părinţi este peste hotare, iar în cazul a 10% ambii părinţi muncesc în străinătate. În majoritatea familiilor mama este plecată şi copii sunt abandonaţi de tată, constată OIM. „Pentru a evita efectele negative ale migraţiei şi consecinţele scăderii volumului de remitenţe, Guvernul trebuie să ofere celor întorşi din migraţe oportunităţi de activitate şi dezvoltare în ţară”, susţine reprezentantul OIM. „Important este să înfruntăm criza economică şi să creăm stimulente pentru reîntoarcerea migranţilor cu o calificare înaltă, să elaborăm programe de reinstruire/recalificare pentru profesioniştii din educaţie şi sănătate. Efectele migraţiei pot fi depăşite, având un program chibzuit în domeniu, sau, mai bine zis, o strategie comprehensivă vizând migraţia”, consideră Stela Rotaru.