logo

OIM a lansat, în premieră pentru Republica Moldova, un Parteneriat Local de Ocupare


https://www.ipn.md/ro/oim-a-lansat-in-premiera-pentru-republica-moldova-un-parteneriat-7967_1048297.html

Organizația Internațională a Muncii (OIM) a lansat, în premieră pentru Republica Moldova, un proiect de Parteneriat Local de Ocupare, în orașul Cahul. Inițiativa urmărește crearea locurilor de muncă pentru tinerii expuși excluziunii sociale, noi oportunități de dezvoltare a afacerilor, posibilități de instruire a șomerilor la locul de muncă și facilitarea asocierii grupurilor de producători, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al OIM.

„Parteneriatul Local de Ocupare prevede crearea și formalizarea a peste 260 de locuri de muncă și lansarea a 106 afaceri în apicultură, industrii creative și meșteșugărit. Aproximativ 670 de persoane din raionul Cahul, inclusiv persoanele cu risc de excluziune socială, vor beneficia direct de oportunitățile oferite de proiect și aproximativ 1000 de persoane din comunitate vor deveni beneficiari indirecți”, a comunicat Violeta Vrabie, coordonatoarea proiectului OIM „Promovarea ocupării tinerilor”.

Parteneriatul Local de Ocupare din Cahul prevede implicarea a aproximativ 20 de parteneri publici și privați de nivel național și local, costul proiectului fiind de aproape 404 mii de dolari americani, aproape 184 de mii dintre care reprezintă contribuția OIM, iar 15 mii de dolari este contribuția actorilor locali. Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) va contribui cu peste 204 mii de dolari, prin scheme de granturi.

Parteneriatul Local de Ocupare a forței de muncă este un model creat de Uniunea Europeană și implementat cu succes de OIM în Bosnia și Herțegovina.