logo

Oficiali europeni în vizită la Chişinău


https://www.ipn.md/ro/oficiali-europeni-in-vizita-la-chisinau-7965_1019182.html

Ministrul afacerilor externe al Letoniei, Edgars Rinkēvičs, şi secretarul de stat pentru afaceri europene al Republicii Franceze, Harlem Désir, vin în vizită în Republica Moldova în această săptămână, la invitaţia şefei diplomaţiei de la Chişinău, Natalia Gherman, transmite IPN.

Ministerul de externe de la Chişinău informează că Edgars Rinkēvičs, a cărui ţară deţine preşedinţia Consiliului European, se va afla la Chişinău joi, 26 martie, şi va avea întrevederi cu prim-ministrul Chiril Gaburici, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Natalia Gherman, precum şi cu liderii alianţei de guvernare.

Vineri, 27 martie, Moldova va fi vizitată de secretarul de stat pentru afaceri europene al Franţei, Harlem Désir, care va avea întrevederi cu preşedintele Nicolae Timofti, cu Chiril Gaburici şi cu Natalia Gherman.

Discuţiile cu cei doi oficiali europeni se vor axa în special pe aşteptările părţilor de la Summit-ul Parteneriatului Estic de la Riga (21-22 mai), implementarea Acordului de Asociere cu UE şi situaţia din regiune.