Începe faza accelerată a implementării Planului de recuperare economică a Republicii Moldova, care cuprinde proiecte de drumuri și poduri, proiecte în domeniul electrificării și gazificării, ocrotirii mediului, digitalizării etc., a anunțat viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene, în cadrul declarațiilor de presă comune cu Michael Siebert, director general în cadrul Serviciul European de Acțiune Externă, și Katarina Mathernova, director general adjunct al Direcției generale Vecinătate și Negocieri privind extinderea a Comisiei Europene, aflați într-o vizită de lucru în Republica Moldova, transmite IPN.
Înainte de întâlnirea lor cu presa, cei trei au abordat principalele aspecte ale cooperării între Republica Moldova și Uniunea Europeană, planul de recuperare economică pregătit de Comisia Europeană pentru Republica Moldova, în valoare de 600 de milioane de euro, Agenda de asociere, pregătirile pentru Summitul Parteneriatului Estic din decembrie.
Nicu Popescu a specificat că, în vederea realizării planurilor ambițioase, în perioada ce urmează va avea loc vizita prim-ministrei Republicii Moldova la Bruxelles, ședința Consiliului de asociere RM – UE, după care va urma o reuniune ministerială a Parteneriatului Estic și, în decembrie, summitul Parteneriatului Estic la Bruxelles. Demnitarul a accentuat că implementarea Planului de recuperare va fi sincronizat cu acțiunile autorităților de instaurare a statului de drept și combaterea corupției.
„Până acum, Parteneriatul Estic a fost un succes, a adus beneficii concrete cetățenilor”, a relevat ministrul, reiterând ideea expusă în cadrul întrevederii cu omologul său ceh, Jakub Kulhánek, că „zona de liber schimb cu UE a permis economiei să supraviețuiască în perioade foarte grele”, iar îmbunătățirea mediului de afaceri prin combaterea corupției și redresarea justiției urmăresc constituirea unui aflux de investișii în țară.
Michael Siebert, director general pentru Rusia, Parteneriatul Estic, Asia Centrală, cooperare regională și OSCE, Serviciul European de Acțiune Externă, a adus felicitări pentru instaurarea la Chișinău a unui guvern care a primit un puternic mandat pentru reforme, democrație, supremația legii. Exprimarea sprijinului ferm al UE acordat guvernului de la Chișinău este primul motiv al aflării prezentei delegații UE aici, cel de-al doilea fiind legat de sprijinul financiar de 600 de milioane de euro.
Înaltul funcționar european a apreciat că Moldova este un partener important al UE. Totodată, există un spațiu larg care urmează să fie explorat. Directorul a menționat incluziunea tuturor celor șase state PaE, dar și apropierea mai mare de UE a țărilor avansate, precum este Moldova, în dezideratele Parteneriatului Estic.
În altă ordine de idei, Michael Siebert s-a referit la discuția sa cu viceprim-ministrul Vladislav Culminschi și a exprimat sprijinul Uniunii Europene pentru Moldova în cadrul formatului „5+2”. El s-a pronunțat în favoarea unei întâlniri în cadrul acestui format sub președinția suedeză a OSCE și a sprijinit implementarea „pachetului Berlin plus” și a măsurilor de încredere în dialogul celor două maluri ale Nistrului.
La rândul său, Katarina Mathernova, director general adjunct al Direcției generale Vecinătate și Negocieri privind extinderea a Comisiei Europene, a specificat că Planul de recuperare economică a Republicii Moldova deja este în derulare prin faptul că subdiviziunea Comisiei Europene din care face parte a aprobat un grant de circa 36 de milioane de euro destinat combaterii COVID-19 și reformei poliției din Republica Moldova. „De fapt, planul vizează o multitudine de domenii: transformarea digitală, perfecționarea infrastructurii, eficiența energetică, sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii, activități de educație, ceea ce va fi adresat unui număr mare de oameni și entități economice”.