Preşedintele Parlamentului Regatului Suediei, Per Westerberg, este optimist în legătură cu reuşitele Moldovei la Summitul de la Vilnius, unde se aşteaptă parafarea Acordului de Asociere cu UE şi a Acordului de Liber Schimb, ca parte componentă a primului. Declaraţia a fost făcută după întrevederea pe care oficialul suedez a avut-o cu preşedintele Parlamentului Moldovei, Igor Corman, transmite IPN.
Per Westerberg a declarat că aceste acorduri vor oferi Republicii Moldova posibilităţi largi în mai multe domenii. Suedia va sprijini şi în continuare eforturile ţării de integrare europeană. Oficialii au discutat şi despre posibilitatea ca în anul următor la Chişinău să aibă loc o reuniune care să cuprindă toate ţările Parteneriatului Estic.
Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova a declarat că Suedia este lider, printre ţările UE, la capitolul asistenţa acordată Republicii Moldova, menţionând implementarea a 16 proiecte în valoare de peste 32 de milioane de euro. Igor Corman a mai spus că a acceptat invitaţia de a întreprinde o vizită la Stockholm, pentru a discuta acţiuni de consolidare a relaţiilor bilaterale.
Per Westerberg se află în Republica Moldova într-o vizită de o zi. În cadrul acesteia, oficialul a avut întrevederi şi cu vicepreşedintele Parlamentului, Preşedintele Grupului parlamentar de prietenie Republica Moldova – Suedia, Liliana Palihovici, preşedinţii fracţiunilor parlamentare, precum şi cu deputaţii moldoveni participanţi la Programul de asistenţă oferit Parlamentului Republicii Moldova de către Parlamentul Suediei pentru consolidarea democraţiei parlamentare. Potrivit agendei, preşedintele Riksdag-ului Suediei va purta discuţii separate cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, prim-ministrul Iurie Leancă, ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Natalia Gherman.