Odihnă extremală pentru copii de 4 ani
https://www.ipn.md/ro/odihna-extremala-pentru-copii-de-4-ani-7967_960504.html
Peste 120 de copii sunt întreţinuţi în condiţii marginale, într-o tabără care funcţionează ilegal la Vadul lui Vodă. Tabăra, deschisă de o organizaţie religioasă de peste hotare, funcţionează ilegal al treilea an consecutiv, iar la începutul verii curente, şi-a reluat activitatea fără a primi autorizaţie din partea Centrului municipal de Medicină Preventivă (CMP).
Şeful Centrului, Iurie Pânzaru a declarat luni, în cadrul şedinţei operative de la Primărie, că deocamdată, medicii CMP nu au reuşit să stopeze activitatea taberei, din cauza atitudinii ermetice a reprezentanţilor misiunii creştine, care nu permit accesul autorităţilor pe teritoriul acesteia.
O comisie specială, în componenţa căreia intră şi primarul oraşului Vadul lui Vodă, urmează să meargă la faţa locului pentru a decide închiderea taberei.
Potrivit sursei citate, condiţiile în tabără sunt “primitive” în ceea ce priveşte prepararea şi păstrarea bucatelor, precum şi alimentaţia copiilor. Lipsesc sistemele de alimentare cu apă şi canalizare, iar bucătăria nu este utilată cu frigider, conform rigorilor. Totodată, în alimentaţia copiilor sunt utilizate produse de origine dubioasă, fără să se cunoască provenienţa lor.
Potrivit şefului CMP, vârsta copiilor care odihnesc în tabăra respectivă este de cel puţin 4 ani. Educatorii vin la serviciu cu toată familia, inclusiv cu 7-8 copii.
Medicii se tem de izbucnirea unui focar de infecţii, din cauza condiţiilor sanitaro-epidemiologice precare.
Zilele trecute, 45 de copii de la o tabără similară din Leova au fost spitalizaţi în instituţii medicale de la Chişinău din cauza unei intoxicări în masă de origine alimentară.