logo

Odată cu Strategia Securităţii Naţionale, Parlamentul RM trebuie să ratifice şi Statutul de la Roma, Promo-Lex


https://www.ipn.md/ro/odata-cu-strategia-securitatii-nationale-parlamentul-rm-trebuie-sa-ratifice-7965_973608.html

Strategia Securităţii Naţionale a R. Moldova trebuie să cuprindă referiri la necesitatea ratificării de către Parlamentul Republicii Moldova a Statutului de la Roma, susţine Asociaţia nonguvernamentală „Promo-Lex”. Într-un comunicat difuzat de organizaţie se spune că acest document „ar preveni crimele împotriva populaţiei din regiunea transnistreană”, transmite Info-Prim Neo. „Un alt aspect care nu trebuie ignorat în cadrul Strategiei Securităţii Naţionale a Republicii Moldova este necesitatea aplicării legislaţiei naţionale în vederea apărării drepturilor constituţionale ale locuitorilor şi cetăţenilor din acest teritoriu”, spune sursa citată. De asemenea, membrii asociaţiei susţin că trebuie examinată eficienţa atribuţiilor şi activităţilor Comisiei Unificate de Control (CUC) şi trebuie întreprinse acţiuni menite să sporească eficienţa acestui organ pentru a apăra şi respecta drepturile omului în Zona de securitate şi întreaga regiune transnistreană. Asociaţia „Promo-Lex” este o organizaţie neguvernamentală, non-profit şi apolitică, fondată la 19 iulie 2002, de către un grup de activişti pentru drepturile omului. Strategia Securităţii Naţionale a R. Moldova a fost propusă în ianuarie pentru dezbateri publice şi urmează să fie votată de Parlament.