logo

Octavian Țîcu ar putea prelua conducerea Partidului Unității Naționale


https://www.ipn.md/ro/octavian-ticu-ar-putea-prelua-conducerea-partidului-unitatii-nationale-7965_1069113.html

Deputatul Octavian Țîcu, cel care a candidat la alegerile locale din municipiul Chișinău din partea Partidului Unității Naționale, spune că va proceda la reconfigurarea acestei formațiuni. Parlamentarul spune că a primit oferta de a prelua conducerea PUN și că despre aceasta urmează să aibă loc discuții intensive cu reprezentanții formațiunii, transmite IPN.

„Voi proceda la reconfigurarea acestui partid politic. Oferta care a fost făcută pentru mine mă onorează. Un partid politic care la ora actuală este în cărțile jocului politic de la noi și cu siguranță în timpul apropiat voi lua o decizie din acest punct de vedere pentru că urmează să discutăm foarte multe lucruri, nu este chiar așa de simplu”, a afirmat Octavian Țîcu la emisiunea „Puterea a patra” de la postul de televiziune N4.

Octavian Țîcu spune că a aderat la blocul ACUM din dorința de a-l debarca pe fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc și consideră că misiunea lui s-a încheiat. „Unica bază politică și crez al meu politic este reîntregirea spațiului românesc și aceasta este chintesența crezului meu politic și intelectual. Prin urmare, nu este nimic neobișnuit, dacă voi prelua un partid de factură unionistă”, a declarat deputatul.

Octavian Țîcu afirmă că mai plauzibil este să preia un proiect politic existent decât să creeze unul pro-românesc nou pentru că polul unionist și așa este scindat. În plus, deputatul spune că nu este adeptul scindării electoratului pe principiul unirii cu România și integrare europeană.

Totodată, Octavian Țîcu mai menționează că nu a avut cu PUN nicio relație până la înaintarea candidaturii sale în calitate de candidat la funcția de primar al municipiului Chișinău din partea formațiunii.

Decizia privind preluarea sau nepreluarea conducerii partidului va fi luată până la sfârșitul anului.