Banca Națională a Moldovei va continua să fie instituția de reper a țării la capitolul profesionalism și să dezvolte în sectorul financiar-bancar, pentru a-l face mult mai stabil și de încredere. Mesajul a fost spus de echipa băncii centrale la întrevedere cu președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, care a efectuat o vizită la BNM, transmite IPN.
Într-un comunicat de presă al instituției se spune că șeful statului a dat asigurări echipei BNM că instituția va rămâne independentă, ceea ce reprezintă o garanție a stabilității sectorului financiar-bancar – un factor indispensabil pentru o dezvoltare economică durabilă. „Pe parcursul anului, Banca Națională a activat în condiții mai complicate. Noi respectăm independența BNM. În calitate de garant al Constituției, vă dau asigurări că legea va fi respectată și independența băncii centrale va fi susținută”, a declarat Igor Dodon, citat în comunicatul BNM.
La rândul său, guvernatorul BNM, Octavian Armașu, a menționat că prioritățile instituției pe care o conduce sunt stabilitatea, credibilitatea și modernizarea sectorului bancar, dar și crearea unui cadru macroeconomic propice pentru dezvoltarea economiei.
BNM precizează că obiectivul său fundamental este asigurarea şi menținerea stabilității prețurilor. Fără a prejudicia acest obiectiv, BNM promovează și menține un sistem financiar bazat pe principiile pieței şi sprijină politica economică generală a statului.