logo

Octavian Armaşu: Avem bani doar pentru achitarea pensiilor şi salariilor


https://www.ipn.md/ro/octavian-armasu-avem-bani-doar-pentru-achitarea-pensiilor-si-salariilor-7966_1025182.html

Ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu, dă asigurări că pensiile şi salariile vor fi achitate. Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii „Replica” de la postul de televiziune „Prime”.

„Pe moment, ne concentrăm eforturile asupra achitării pensiilor şi salariilor bugetarilor. În rest nu procurăm niciun pix pentru instituţiile bugetare. Ne vom strădui ca în luna aprilie să indexăm pensiile, conform legii”, a spus Armaşu.

Ministrul Finanţelor a comunicat că se contează mult pe prima tranşă a creditului promis de Guvernul României şi că Guvernul de la Chişinău va îndeplini în cel mai scurt timp condiţiile impuse de către Guvernul de Bucureşti. „Acest credit va fi utilizat pentru acoperirea cheltuielilor pe termen scurt, pentru pensii şi salarii. Chiar dacă va sosi misiunea FMI la Chişinău, nu va semna cu noi imediat un contract de finanţare. Va fi o misiune de diagnostic”, a precizat Armaşu.

Referindu-se la demisia şefilor de la Vamă şi de la Fisc, Armaşu a comunicat că va fi iniţiată o anchetă de serviciu în privinţa lor. „Oamenii spun că au fost controale excesive, că s-a dat mită”, a argumentat ministrul.

Totodată, Octavian Armaşu a spus că încă nu s-a convenit asupra noilor şefi în locul celor demişi. „Sunt nişte candidaturi, dar este prematur să spunem nume. Cel mai probabil, va fi organizat un concurs”, a comunicat Armaşu.