logo

Observatorii Promo-LEX au raportat 20 de deficiențe în listele electorale


https://www.ipn.md/ro/observatorii-promo-lex-au-raportat-20-de-deficiente-in-8006_1068997.html

Observatorii Promo-LEX au raportat pe parcursul zilei circa 20 de deficiențe în listele electorale. Este vorba despre discrepanțe dintre adrese, alegători decedați, semnături în locul altor persoane etc. Șeful Misiunii Promo-LEX de observare a alegerilor locale generale și parlamentare noi din 20 octombrie, Pavel Postica, a spus la o conferință de presă la IPN că acest tip de incidente au fost cele mai masive în ziua alegerilor.

Potrivit lui Pavel Postica, semnale de acest gen au parvenit din secții de votare din Chișinău-Ciocana, Chișinău-Botanica, Chișinău-Centru, Chișinău-Buiucani, Chișinău-Codru, Florești-Sănătăuca, Bălți.

Prezența nejustificată a persoanelor neautorizate în incinta secției de votare sau în raza de 100 de metri a fost raportată în șase cazuri. Situațiile au fost atestate în incinta secțiilor de votare din Cahul-Iujnoe, Chișinău-Vatra, Telenești (2 cazuri), Dubăsari-Coșnița și Orhei.

Potrivit lui Pavel Postica, alte șase cazuri raportate de observatori au vizat acte de violență sau intimidări ale alegătorilor sau altor persoane. Trei au fost înregistrate la secții de votare din sectorul Botanica, municipiul Chișinău, unul în sectorul Râșcani, altul la Ciocana. Un caz a fost raportat la o secție de votare din Chișinău-Cricova. Și încă unul într-o secție de votare din Cimișlia-Valea Perjei.

Șeful Misiunii Promo-LEX a mai spus că nouă cazuri raportate au vizat votarea nejustificată în grup. În cabine de vot se aflau două și mai multe persoane. Fotografierea buletinelor de vot, prezentarea buletinului cu votul exprimat, amplasaraea defectuoasă a cabinelor de vot ce permit vizualizarea opțiunii alegătorului a fost atestată în șapte cazuri. De asemenea, au fost raportate șase cazuri când buletine de vot au fost utilizate neconform. Situția de pe parcursul zilei de astăzi mai arată că urnele de vot nu au fost sigilate potrivit procedurilor legale în patru cazuri, a mai spus Pavel Postica.

La fel, au fost raportate șapte cazuri de deficiențe în funcționarea Sistemului Informațional Automatizat de Stat Alegeri.

Promo-LEX are 307 observatori în Chișinău, 59 în municipiul Bălți, 12 în Comrat. În țară, înafara de aceste trei circumscripții, sunt detașați 369 de observatori. În circumscripția uninominală 48 sunt 22 de observatori, iar în circumscripția uninominală 50 peste hotarele Republicii Moldova – 12 observatori.