Misiunea de observatori a Adunării Interparlamentare a Statelor participante la Comunitatea Statelor Independente apreciază drept destul de pregătite birourile electorale pentru alegerile de astăzi, 30 octombrie. Cei circa 70 de observatori ai Adunării Interparlamentare a CSI, care monitorizează scrutinul prezidenţial, se vor deplasa către aproximativ 150 de secţii de votare din ţară, urmând să urmărească şi procesul de numărare a voturilor, transmite IPN.
Alexei Sergheev, secretarul general al Consiliului Adunării Interparlamentare a CSI, care a asistat la deschiderea Biroului electoral din incinta Direcţiei generale a Căilor Ferate din Moldova, strada Vlaicu Pârcălab, a comunicat că toate constatările se vor regăsi într-un raport care va fi prezentat după alegeri.
Secretarul general al Consiliului Adunării Interparlamentare a CSI a specificat că personal va merge în zece birouri electorale. Pe agendă au planificate întâlni cu observatorii altor misiuni. După ce vor participa şi la procesul de numărare a voturilor, observatorii vor avea o şedinţă de totalizare a rezultatelor.
Raportul Misiunii va fi prezentat într-o conferinţă de presă luni, 31 octombrie.