Observatori din SUA vor monitoriza alegerile din Moldova, ambasadorul Asif Chaudhry
https://www.ipn.md/ro/observatori-din-sua-vor-monitoriza-alegerile-din-moldova-ambasadorul-asif-chaudh-7967_974156.html
Observatori din SUA vor monitoriza alegerile parlamentare din R. Moldova, felul în care este asigurat accesul partidelor la mijloacele de informare în masă şi cum sunt promovate mesajele electorale. Despre aceasta a comunicat vineri, 20 februarie, la o întâlnire cu studenţii de la ULIM, ambasadorul SUA la Chişinău, Asif Chaudhry, transmite Info-Prim Neo.
„Atât monitorii SUA, cât şi observatorii naţionali vor urmări dacă în această campanie vor fi respectate principiile democratice, iar la final vom spune cât de corectă a fost lupta politică şi dacă pot fi considerate valabile alegerile. Campania electorală a început şi trebuie să ne asigurăm ca partidele politice vor fi capabile să-şi promoveze mesajele electorale pentru întreaga societate”, a spus ambasadorul.
Potrivit diplomatului, o procedură simplă de votare ar stimula participarea la vot şi ar omite absenteismul electoral. „În SUA există un sistem prin care cetăţenii au posibilitatea să voteze prin poşta electronică, fără a fi prezenţi fizic la secţiile de votare, iar acest fapt permite şi alegătorilor care sunt peste hotare să-şi exercite dreptul la vot”, a exemplificat Asif Chaudhry.
Ambasadorul SUA precizează că simplificarea procedurii de votare trebuie organizată în conformitate cu resursele şi abilităţile unei ţări. La fel, oficialul spune că o modalitate de sporire a interesului alegătorilor ar fi şi o campanie adecvată de informare.
„Cel bun lucru care s-a întâmplat în campania electorală din SUA a fost informarea pe larg a populaţiei, fie că e vorba de informaţie pozitivă sau negativă. Iar acest lucru aş vrea să-l văd în orice ţară. Informarea exhaustivă dă posibilitate fiecărui cetăţean să-şi poată exprima viziunea asupra celor întâmplate. Multă informaţie, prezentată din diferite puncte de vedere – ar fi cheia care ar putea schimba în bine viaţa oamenilor”, a spus Asif Chaudhry.
Ambasadorul a îndemnat oamenii simpli din R. Moldova ca, înainte de a merge la vot, să analizeze în raport cu dorinţele şi aşteptările lor personale şi naţionale fiecare partid politic, performanţele acestora, platformele electorale, pentru ca în final fiecare alegător să poată lua o decizie. La fel, diplomatul recomandă alegătorilor să analizeze gradul de sinceritate a liderilor politici, dar şi promisiunilor electorale.