logo

Obligativitatea achitării TVA la cota standard ar putea genera o criză financiară în agricultură


https://www.ipn.md/ro/obligativitatea-achitarii-tva-la-cota-standard-ar-putea-genera-o-criza-financiar-7966_959591.html

Uniunea republicană a asociaţiilor producătorilor agricoli „UniAgroProtect” atenţionează despre o posibilă criză financiară în agricultură în perioada iunie-august, cauzată de obligativitatea achitării TVA la cota standard, la livrarea producţiei agricole. Potrivit secretarului „UniAgroProtect”, Alexandru Slusari, teama de o criză generală este generată de faptul că cele mai masive vânzări în agricultură încep în perioada iunile-august, cu cerealele, din comercializarea cărora se obţin, însă, cele mai mici venituri. În această perioadă, susţine Slusari, producătorii, pe lângă obligativitatea de a achita TVA de 20%, mai trebuie să achite prima rată a impozitului funciar şi 10% din plata arendei, iar după achitarea tuturor acestor taxe, agricultorii vor avea un deficit de mijloace băneşti, care nu le va permite să pregătească terenurile agricole pentru lucrările de toamnă şi să cumpere motorină. Reprezentantul „UniAgroProtect” spune că anul curent este primul din ultimii 9 ani, în care producătorii agricoli sunt obligaţi să achite TVA la cota standard. Deşi statul prevede subvenţii de 100 de milioane de lei pentru susţinerea producătorilor agricoli care achită TVA la cota standard, procesul de achitare a subvenţiilor poate dura până la o lună. Slusari susţine că „UniAgroProtect” va monitoriza procesul şi va propune modificări la legislaţia fiscală, în cazul în care se vor adeveri pronosticurile privind o eventuală criză financiară. Potrivit sursei citate, Uniunea va propune statului calcularea TVA la cota standard, însă fără încasarea taxei, aceasta fiind, de altfel, poziţia dintotdeauna a asociaţiei. Până în prezent, potrivit informaţiei oficiale de la 19 mai, statul a rambursat 3,5 mil. lei unui număr de 69 de producători agricoli care au prezentat informaţia despre livrările de producţie efectuate în anul curent.