Aeroportul Internațional Mărculești este funcțional și oricând poate primi mai multe tipuri de aeronave. Investiții sunt necesare pentru construcția unui terminal pentru pasageri și dezvoltarea infrastructurii aeroportului. Despre aceasta a comunicat directorul Aeroportului, Nicolae Clichici, premierului Ion Chicu, care, la sfârșitul săptămânii trecute, a inspectat aeroporturile din nordul țării: Bălți și Mărculești, transmite IPN.
Într-un comunicat de presă al Guvernului se spune că Nicolae Clichici a prezentat premierului pista de 2520 de metri a Aeroportului Mărculești, tehnica aeroportuară, depozitele, postul vamal, dar și aeronavele din dotare.
Directorul Aeroportului Bălți, Viorel Catană, a solicitat premierului susținere în vederea dezvoltării Școlii de Aviație, întrucât în ultimii 20 de ani nu au fost pregătiți specialiști în domeniu. Costurile pentru a pregăti un pilot peste hotare se ridică la 70 de mii de euro. Aeroportul din Bălți are 53 de angajați, deține aeronave, tehnică aeroportuară și o pistă de 2240 de metri cu posibilitatea de extindere.
Premierul a declarat că Republica Moldova mai are nevoie de cel puțin un aeroport, iar în prezent se discută posibilitatea lansării unor curse low-cost de la Mărculești. „Cred că e necesară o colaborare intensă dintre conducerea Aeroportului Internațional Mărculești, Autoritatea Aeronautică Civilă și Agenția Proprietății Publice pentru realizarea unui studiu de fezabilitate. Obiectivul ar fi ca din luna mai 2020 să se opereze deja curse charter”, a spus Ion Chicu.
Ion Chicu a declarat că instituțiile responsabile se vor întruni săptămâna viitoare la Guvern pentru a elabora un plan de acțiuni, menit să asigure modernizarea și certificarea unui aeroport internațional ce ar opera în nordul țării.