Membrii uniunilor de creaţie din Republica Moldova vor semna Pactul Responsabilităţii Naţionale pentru o Moldovă Europeană, lansat de Partidul Liberal Democrat din Moldova. Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă la IPN.
Preşedintele Uniunii Scriitorilor, Arcadie Suceveanu, a menţionat că pactul are sprijinul poporului prin declaraţia votată de participanţii la mitingul pro-european din 3 noiembrie anul curent. Prin semnarea acestui pact societatea încheie un contract cu viitorul generaţiilor tinere, care vor avea acces la o societate bazată pe standarde de viaţă mai bună şi servicii de calitate.
Uniunile de creaţie fac apel şi către către opoziţia parlamentară să susţină pactul. „Este un document sincer şi bine argumentat, care exprimă toată esenţa demersurilor pro-europene, promovate de mai mulţi ani de partidele de orientare democratică, chiar şi de Partidul Comuniştilor într-o perioadă”, a subliniat Arcadie Suceveanu.
Membrii Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor, Vlad Burlea şi Mihai Cocieru, au spus că asocierea la Uniunea Europeană va avea urmări pozitive pentru toate domeniile, inclusiv pentru cultură. Parafarea Acordului de Asociere cu UE şi susţinerea parcursului european va elimina problemele existente şi va ajuta şi oamenii de creaţie din Moldova.
Preşedintele Uniunii Cineaştilor, Sergiu Prodan, a specificat că uniunile de creaţie sunt apolitice şi susţin vectorul european nu pentru că este promovat de o formaţiune politică sau alta. Calea europeană a fost dintotdeauna aspiraţia oamenilor de artă, pentru a elimina hotarele şi barierele în dezvoltarea culturii naţionale.
Semnarea Pactului Responsabilităţii Naţionale pentru o Moldovă Europeană este susţinută şi de Uniunea Artiştilor Plastici, Uniunea Meşterilor Populari şi Uniunea Arhitecţilor.