logo

Oamenii de afaceri din China ar putea beneficia de un regim simplificat de vize cu Moldova


https://www.ipn.md/ro/oamenii-de-afaceri-din-china-ar-putea-beneficia-de-un-regim-simplificat-de-vize--7966_1009118.html

Republica Moldova va examina posibilitatea facilitării regimul de vize pentru oamenii de afaceri chinezi. Subiectul a fost discutat de către viceministrul economiei, Octavian Calmâc, şi omologul său chinez, Jiang Zengwei, în cadrul celei de-a VI-a reuniuni a Comisiei interguvernamentale moldo-chineze pentru cooperare economică, transmite IPN.

Octavian Calmâc a menţionat, în cadrul unei conferinţe de presăm că discuţiile purtate cu reprezentanţii executivului chinez s-au axat pe aprofundarea relaţiilor comercial-economice între state şi perspectivele de dezvoltare a colaborării în domeniul industrial, agricol, industria alimentară, sănătate şi turism. Un alt domeniu discutat a fost cel energetic. Oficialii au convenit asupra semnării unui memorandum de colaborare în domeniul vinificaţiei şi despre posibilitatea anulării vizelor pentru grupurile de turişti.

Octavian Calmâc a făcut apel către oamenii de afaceri din China să participe la procesul de privatizare din Republica Moldova, prin intermediul Bursei de Valori şi prin diferite proiecte investiţionale.

Jiang Zengwei, a spus că atât China cât şi Republica Moldova se află într-o etapă istorică de dezvoltare economică şi acest lucru permite celor două state să participe activ la integrarea în economia globală. Oficialul chinez a spus că Republica Moldova şi China au viziuni comune vizavi de tendinţele de creştere în cadrul colaborării moldo-chineze în domeniul economic şi comercial. Există perspective de colaborarea foarte bune, iar acest lucru răspunde intereselor cetăţenilor ambelor state.